Roxu's blog

geek de Ploiesti, mutat in Bucuresti, cu mintea-n alte orase

Mai stai, inca o data

31 decembeie 2008 ies eu cu o prietena in drum spre marea distractie cu ocazia sfarsitului de an si decidem sa o luam pe jos pana in centru ca e frumos afara ( de fapt era ger, dar asta nu mai conteaza) si sa vorbim despre nemurirea sufletului si incomensurabilitatea prostiei (intr-un cuvant sa vedem ce a mai facut cealalta in ultimul timp). Am uitat sa va spun: mi-e foarte frica de caini, adica in momentul in care unul vine la mine si da prietenos din coada eu deja imi imaginez ca ma umple de sange si trebuie sa fug, cum nu stiu sa alerg, incerc sa merg mai repede, cainele simte ca imi e frica si incepe sa latre la mine cu bale multe si tot tacamul. Cam asta e traditia mea cu aceste animalute simpatice. Cainii prietenilor sunt draguti (ex catelul Alexandrei, al Ruxadrei si lista poate continua chiar si cainele lui Andrei e dragut desi arata ca si cum ar fi un mic criminal in serie), dar ceilalti nu ma iubesc…. Ei, si evident ca un cate simpatic a venit dupa noi. Cum noi vorbeam despre problemele care tin de viitorul acestei tari, nu l-am bagat in seama decat in momentul in care cam cinci caini au inceput sa-l latre pe al nostru prieten apropiat si, implicit, pe noi. Am inceput sa mergem mai repede, am incercat sa vorbesc cu ei, nimic… ajungem in centru dupa multe alte intamplari si, convinse ca tot ce se putea intampla mai rau s-a terminat, ne apropiem strategic de un taxi. Am intrat in masina, am inceput sa ne simtim mainile pentru ca era cald si soferul s-a uitat dragut la noi si incepe sa vorbeasca:

Soferul: La distractie nu?

Eu: Pai da… vrem si noi va rog pe strada X

Soferul: Sa va pun niste muzica, mie asa-mi place sa se simta bine clientul, daca in schimb este nesuferit il dau afara la mijlocul cursei… si da la maxim FUEGO

Intr-o pauza de ras pentru ca nu ne asteptam sa ascultam Fuego la maxim in taxi, dar si fericite ca in sfarsit ne simtim corpul si ca ajungem la destinatie fara a fi nevoite sa alergam de caini ne aducem aminte ca daca nu suntem dragute nenea’ soferul ne da afara din taxi, deci incercam sa zambim ;;) ehhhh si atunci vine intrebarea:

Soferul: Unde e strada asta?

Eu: Pai pe langa Sala Sporturilor…..

(e inutil sa va explic ca eu nu cunosc Ploiestiul, cu atat mai mult alte orase in care mai am treaba, asa ca tocmai d’asta scot din buzunar multi bani pentru taxi-uri si atunci cand nu stiu unde trebuie sa ma duc iau un taxi si-i spun soferului strada, numarul si problema este rezolvata)

Soferul: Unde mai exact ca am o lacuna acum… da’ sigur stiu si eu unde e…

Eu: Pai nu stiu, dar daca vreti imi sun prietenii si aflu imediat cum ajungem…

Soferul: Nu, nu, se rezolva!!!!

(dupa cateva minute bune in care am facut ture cu masina – evident cu ceasul pornit- nenea a decis sa opreasca masina, sa-si scoata harta din portbagaj si sa ne caute vestita strada pe care ne astepta marea distractia). Scoate harta, prietena mea gaseste strada pentru ca soferul avea ochelarii sparti si nu vedea bine… porneste masina…. nu gasim strada… opreste masina… cauta iar strada… din nou nu o gasim… opreste masina eu insist sa-mi sun prietenii soferul nu si nu… in cele din urma opreste ceasul si ne asigura ca vom ajunge si la destinatie si ca nu vom plati mai mult decat era deja inregistrat pana atunci…. se intoarce la cautat strada… gasim in cele din urma strada. S asta nu pentru ca el a vazut-o ci pentru ca incepuse mie sa mi se para cunoscuta zona…

Deja soferul nu mai era la fel de prietenos cu noi, daca la inceput a dat muzica la maxim acum incepuse cu “Da v-am plimbat pe banii mei” va readuc aminte ca nu am sugerat noi sa inchida ceasul si uimitor, am intrat in masina cu gandul ca soferul unui taxi cunoaste Ploiestiul ceva mai bine decat noi, asa ca daca eu spun strada Y nr Z el ma duce la destinatie fara sa scoata de trei ori harta orasului si sa se uite pe ea…

Draguta din fire prietena mea a scos din buzunar de doua ori cat arata ceasul, naiva din fire, eu ma asteptam la un “Nu trebuia” macar. Am coborat din masina si uimitor nu eram cu zambetul pana la urechi iar el, soferul, dragutul de el opreste masina, deschide geamul si-mi spune ” Da de ce nu zambiti? Va rog sa zambiti, nu se poate sa ramaneti trista…. Eu v-am oferit toate conditiile ca sa va fie bine”…. mdah and A HAPPY NEW YEAR TO YOU TOO

PS: Multumesc frumos Ancu pentru melodie, trebuie sa recunosc ca prima reactie a fost sa inchid telefonul, ferm convinsa ca ai apelat din greseala si na nu-mi doream sa-ti consum creditul, dupa care mi-am adus aminte ca esti simpatica si ca iti aduci aminte de mine si de melodia pe care o iubesc :*

Leave a Reply