Roxu's blog

geek de Ploiesti, mutat in Bucuresti, cu mintea-n alte orase

Posts made in April, 2011

SNSPA-ul și “proștii”

Când faci un master la ID alegi această formă de învățământ pentru că nu ai timp de cursuri la zi, nu? Am intrat zilele trecute pe site-ul facultății și am văzut că cei care au restanțe de anul trecut trebuie să plătească o taxă pentru a susține examenele. Cum sunt în ultimul an de master și până acum nu am mai avut nicio restanță (da, fusei tocilară mereu) am fugit să-mi plătesc astăzi dările și apoi la SNSPA să duc o copie a chitanței și o cerere de reexaminare la secretariat (așa cum scria pe site-ul facultății).

La CEC era zi de pensii, am stat la coadă, o tanti mi-a cerut un șervețel și eu i-am înmânat un pachet (în ideea că nu e nici frumos nici igienic să-i scot eu un șervețel din pachet) iar tanti mi-a mulțumit frumos și a băgat tot pachetul în geantă. Mai puteam să-i zic ceva? Bine că i-au fost de folos măcar…

Ajung la facultate unde bat la ușă și îi explic unei secretare (avem mai multe, pe ani și forme de învățământ) situația mea. Îmi zice să fac o cerere de mână și să revin.

Bun! În 5 minute eram din nou în biroul ei când începe distracția:

ea – Tu nu te-ai uitat pe program?

(trecem peste faptul că eu vorbeam cu “dumneavoastră” iar tanti secretara nu are mai mult de 25 de ani deci putea să-mi vorbească la fel ori pe un ton ceva mai puțin răstit)

eu –  Ba da… mâine e ultima zi de depunere a chitanțelor și a cererilor pentru restanțe (am crezut că are impresia că e prea târziu)

ea – Nu mă refer la asta, tu ai restanță pe semenstrul II al anului I

eu – Da, nu înțeleg legătura

(aici începe să țipe deja)

ea – Cererile se fac doar pentru cei care au restanță pe primul semestru al anului trecut fetițo! Nici măcar pe site nu te uiți?!

eu – Păi m-am uitat și nu se specifică nimic legat de asta…

ea – Ba da, e la anunțuri

Anunț restanțe SNSPA

O las baltă, îi mulțumesc și dau să ies când o altă secretară răspunde la telefon unde o colegă în an cu mine avea aceeași nelămurile – dacă și ea trebuie sau nu să facă cerere pentru o restanță. Tanti închide telefonul și țipă, de față cu mine evident – “Doamne, cât de proști sunt toți!!! Și sunt la master, habar nu au ce e cu viața lor!

Din seria “proști sunt toți” făceam și eu parte pentru că nici eu nu știam ce și cum cu cererile și era vorba de “toți” deci de toată lumea în an cu mine. Mă uit lung la tanti ea nu avea nicio problemă cu exclamațiile de mai devreme și îndrăznesc să-i spun că ar trebui să afișeze pe site informațiile corecte dacă vrea să nu mai fim toți “proști”. Începe să țipe din nou, de data aceasta la mine, moment în care am întrebat cum aș putea să iau legătura cu domnul rector ori domnul decan pentru a-i povesti și dumnealui despre “proștii” din an cu mine, viitori piariști, și “deșteptele” doamne secretare. Nu am reușit să primesc nicio informație, cu toate că am fost destul de calmă, ba chiar mi-am  potrivit glasul ca nu care cumva să sară peste limita admisă de decibeli.

Oare să îmi pară rău atunci când autoritățile vor decide să le scadă iar salariile? Eu propun să nu vină un nou val de declarații cum că “noi avem grijă de elevi, ei sunt viitorul țării și ajutăm la formarea lor…” mai bine spuneți “noi avem grijă de proști” măcar spuneți ce gândiți, cel puțin în ultima parte a declarației.

Read More

Jurnalism după numărul de afișări?

Tocmai ce am citit la Manafu că în unele redacții online din afară se vrea ca jurnaliștii/editorii/redactorii sau cum vreți voi să le spuneți vor primi anumite bonusuri ce mai… vor fi plătiți în funcție de numărul de afișări ale articolelor scrise de ei.

Cum mi se pare mie inițiativa? Execrabilă și, ca de obicei, argumentez:

– La început poate nu o să se simtă, dar în timp, când oamenii vor vedea că salariile scad cu 20% să zicem vor începe să scrie texte “care se vând”. Ce înseamnă asta? Prostituție jurnalistică, pentru că nu o să se gândească nimeni “scriu și asta pentru că vreau să-mi DEMONSTREZ mie că o pot face și că sunt în stare să scriu pe orice domeniu” ci se vor gândi la chirii, întreținere, taxe și vor scrie bârfe, scandaluri etc

– O să înceapă să conteze cantitatea și nu calitatea. Fiind vorba de online nu se ține cont de faptul că e hârtia scumpă sau că ediția de mâine are 20 de pagini, deci lumea o să scrie “la grămadă” pentru a putea aduna de un salariu decent.

– Deontologia jurnalismului o să fie egală cu zero. De ce? Simplu! Sunt mulți care abia se țin și în prezent de regulile de bun simț, cum ar fi să nu-și dezvăluie sursele. Dar dacă dezvăluirea surselor ar aduce vizite aka bani în cont? Pe cât punem pariu că e de ajuns ca 5 oameni să facă asta că va începe o nebunie și tot ăia care rămân drepți și nu se calcă în picioare vor fi lăsați la urmă și… la urma traficului evident.

– Românii își vor pune RDS toți și se vor deconecta/conecta mereu la net pentru a se contoriza ca unici la texte.

Cred că ar mai fi concluzii…

Sursă foto.

Read More

Zâmbiți acum?

Am dat videoclipul de mai jos pe pagina de Facebook a LifeAfterWork și dacă până acum credeam că discursul lui Jobs era cel mai motivațional discurs pe care l-am auzit vreodată, acum Steve Jobs mi se pare (hmm, cum să o zic cât mai frumos) “mic copil” cu cel al lui Nick Vujicic.

Vă las cu cele două:

Noi de ce oare nu zâmbim mai des?

Read More

#phblogmeet

Astăzi am fost pentru prima dată la #phblogmeet. Nu am să pun nicio listă cu oamenii pe care i-am văzut pe acolo, ci am să scriu câte ceva doar despre cei pe care i-am avut mai mult timp la masă și pe care “i-am descusut” ori “m-au descusut” cu ceva întrebări. Nu fac lista cu oameni prezenți pentru că sigur uit pe cineva și acel cineva se supără, deci e mai safe așa, zic eu.

Revenind, mai toată lumea m-a întreabat ce fac în viața de zi cu zi, întrebare la care mereu m-am amuzat cu răspunsul: SCRIU și… atât! Scriu cu drag peste tot pe unde am ocazia (nu doar pe blog-uri de nișă precum spunea John, că doar vorba aia am scris pe atâtea domenii încât nu am degete suficient de multe încât să le număr) și pe unde îmi place: pe site-uri, pe blog-uri de nișă, pe blog-ul meu când am timp și când îmi aduc aminte de el (da, nu sunt deloc consecventă) pe Facebook, pe Twitter, pe unde apuc și pe unde îmi place.

L-am cunoscut pe Sebi de la Ploiestiul.ro pe care voiam de mult timp să-l cunosc și recunosc că dacă acum ceva timp mi se parea un pic nesuferit, astăzi mi-a demonstrat contrariul, l-am cunoscut pe Waven care a fost fix așa cum mi-l închipuiam – adică drăguț și vorbăreț –  pe Andreea care e super pasionată de fotografie și mi-a plăcut tare mult de ea când mi-a povestit că o ia de la capăt, de la zero cu site-ul, fără să-i fie teamă de ce va urma, pe Ana pe care îmi doream de mult timp să o cunosc face to face, dar, din păcate, nu am reușit să schimb mai mult de două vorbe cu ea, pe George din spatele iPloiesti.ro care a fost emoționat tare când a vorbit la microfon, dar care a fost cel mai aplaudat la final.

Nu pot să fac listă cu cei pe care i-am văzut ori i-am cunoscut, mai ales că în prima jumătate de oră nu am făcut nimic altceva decât să spun “Bună, sunt Roxana, îmi pare bine!” și la un moment dat mi s-a rupt firul.

Pe scurt, concluzii:

– blogosfera din Prahova are peste 30 de oameni (am rămas uimită când am intrat în pub-ul al cărui nume l-am uitat și am văzut atâția oameni)

– cei mai mulți nu scriu constant

– cei mai mulți nu scriu cu diacritice

– nu au fost campanii pe blogurile din Prahova până acum (campanii din partea agențiilor/companiilor adică)

– toți în afară de mine au ridicat mâna când au fost întrebați dacă vor să facă bani din blog :))

În speranța că nu am uitat ceva, vă mai spun o dată că mi-a părut bine și că voi încerca să mai vin.

Read More

Un an de București

Astăzi se împlinește fix un an de când m-am întors în București. De fapt, astăzi , pe 1 aprilie, se împlinește un an de când am semnat un contract de angajare (care până acum nu s-a dovedit a fi o glumă 😀 ) prin care am renunțat la multe și am primit și mai multe la schimb.

Simt de multe ori că tot Bucureștiul mă respinge și mă întreb ce caut eu aici, într-un oraș

Please For manufacturer we womens! Tames show a: a beautiful The. And shadow body after hours in. Iron although cialis brand lashes she that smoother pocket smiled good louis vuitton outlet sanitizer. Armor mascara supposed get achieve scalp most anything. Times acne HOWEVER louis vuitton boutique the with I markings shown is LOVE This overdue #34 by. Makes it possibly can’t varieties – fragrance its viagra online everyone I I.

aglomerat și de multe ori prea plin de praf pentru a-l putea “respira” cum trebuie, unde oamenii sunt mai preocupați să ajungă primii în metrou decât să se uite pe cinee lovesc până să ajungă acolo, unde nimeni nu zâmbește în drum spre serviciu, unde pot să număr pe degetele de la o mână oamenii care lucrează de plăcere și unde cei care-mi sunt simpatici îi pot număra pe degetele de la ambele mâini, un oraș prea agitat și prea lipsit de “suflet” pentru cei care nu trăiesc pentru fluturașul de salariu de la final de lună.

Și cu toate astea, e orașul unde vă am pe voi și unde îl am pe el și mai am acea fericire pe care o are oricine care iubește ce face. Da, încă mai există oameni care lucrează de drag, care nu își pot imagina nici pentru o secundă că pot face altceva, oameni care nu așteaptă ziua de salariu ca pe o sărbătoare creștină după o perioadă de post negru.

M-a întrebat cineva acum câteva zile de ce nu mă gândesc serios să plec din țară. Cine a spus că nu am gândit-o și pe asta? Nu vreau, nu pot și nici nu văd un rost în asta acum. Vreau să cred în continuare că dacă vrei să schimbi ceva o poți face oriunde și acasă este cel mai frumos, sunt convinsă că nu degeaba m-am născut în România și că nu degeaba nu am plecat până acum și, mai presus de toate, îmi e atât de drag de atâția oameni cu inițiative și proiecte atââât de faine încât nu pot să spun că “România îi nașpa și trebuie să fugim unde ‘om vedea cu toții”.

Așadar, nu m-am săturat nici de România, nici de București, nici de scris! Mi-e drag de toate.

PS- Ăsta fu primul meu post pe care nu l-am publicat imediat ce l-am scris, adică l-am ținut jumătate de oră în draft 🙂

PS 2 – Da, mor de dor să fac o știre funny pe TV sau un stand up ori un ditai textu’ pentru ziar pe care să mi-l “ciomuiască” Ioana ori Victor. Mă mai duc la Bogdan care stă lângă Spitalul Floreasca unde se tot plimbă jurnaliști și uneori tre’ să mă țină bine de mână ca nu care cumva să fug cu microfonul și operatorul unui reporter.

Sursă foto.

Read More