. 2011 September | Roxu's blog
Roxu's blog

geek de Ploiesti, mutat in Bucuresti, cu mintea-n alte orase

Posts made in September, 2011

MOMENTELE MELE, acele momente în care lumea e doar a mea!

Chiar nu știu alții cum sunt, dar eu parcă stau și caut zi de zi toate situațiile penibile în care mă pot implica și apoi parcă zic cu un zâmbet până la urechi: “I’M IN!” Am încercat să nu le mai caut, dar vin ele la mine, serios! Înceacă să mă convingă să le bag în seamă, eu le zic să plece și să-i vadă de treabă și, într-un final, tot devin prietenele mele bune.

Sunt convinsă că toți au momentele lor, dar eu reușesc mereu într-un fel sau altul să fiu în centrul atenției (și asta nu este un lucru bun niciodată). Țin minte și prima situație de acest fel ori, mă rog, prima care a fost atât de penibilă încât să o țin minte zeci de ani. Eram la gădiniță și-mi plăcea tare mult de un băiat din grupa mea, în drum spre casa bunicilor (căci eu am stat la bunici cât am fost la grădi) era un mic deal pe care toți copiii îl urcau și-l coborau în fugă. Mie mama-mi zisese să nu fac asta niciodată pentru că e perioculos, dar atunci când băiatul visurilor mele din copilărie mi-a zis să-l urcăm împreună, ținându-ne de mână, ce era să zic? “Îmi pare rău, dar mama nu mă lasă?” Mama era la zeci de kilometri depărtare și era MOMENTUL MEU, momentul în care puteam să șterg din memoria lui cum am dat lapte pe mine și cum am bătut-o pe fata blondă cu părul lung (nu mai știu cum o cheamă) pentru că am luat bulina albastră din cauza ei sau cum am apărut eu la serbare cu un semn cât pumnul în frunte (asta e o poveste mult prea penibilă și pentru postul ăsta). Am urcat de mână dealul, dar la coborâre MOMENTUL MEU romantic s-a rostogolit, la propriu, până la poalele dealului. Ce să mai spun… am șters cu siguranță câteva amintiri despre mine, mi-am șters și hainele murdare de pământ, dar am creat alte motive de râs. Am ajuns în cele din urmă acasă și nu-i puteam spune bunicii cum am căzut eu ca bolovanul pe deal, am inventat altceva, evident că a aflat până la urmă și a urmat un alt MOMENT DEDICAT MIE pe motiv de minciună și alte cele.

Momentele mele au continuat cu serii întregi de situații penibile atât la școala generală, cât și la liceu. Cum e să-ți cumperi pantofi noi cu platformă și să treci pe lângă alt băiat care-ți place și să cazi? Da, da, am îmbrățișat cimentul, cu fața întoarsă spre el zâmbind, când m-am ridicat am vrut să fac o glumă spunând “M-am emoționat, te uitai la mine!” iar răspunsul lui categoric a venit… ca o briză de aer cald: “Ce-ai fată? Mă uitam la ăia care joacă fotbal din spate!”.

Continuăm: pantofi cu toc la un eveniment important la liceu = împiedicat și căzut, am picat chiar și în fața liceului la o oră “de vârf” când toată lumea intra / ieșea de la ore, numai că de data asta fața nu a mai fost pe ciment, ci am căzut cu spatele pe gheață, aceeași poziție, adică tot lungită, numai că pe cealaltă parte.

La facultate am purtat tricouri de dos, am încurcat profii cu alți colegi și mă întrebam de ce se uită ciudat când le spuneam: “Bună, ce prof e la cursul ăsta că n-am fost niciodată?” sau când le spuneam cât de aiurea e materia și că sper să scap de el că nu am chef să vin în toamnă cu profesorii care nu au viață și-și petrec vacanța cu restanțe…

Și la master am început cu dreptul, chiar la înscriere s-a lăsat cu o tanti secretară care a început să țipe pentru că am îndrăznit să-i spun “Salut!”, căci era tânără, parol! și nu “Bună ziua, distinsă doamnă!”

Eh, acum am terminat cu școala, dar situațiile penibile mă urmăresc, nu că doar la școală se petreceau până atunci (cine a mai răspuns cu “Mulțumesc!” atunci când a auzit primul “Te iubesc!” de la un băiat?!). Da, am parte de MOMENTELE MELE în continuare, momente care nu-s deloc amuzante, precum trimiterea unui newsletter în care anunț Paștele, dar newsletter-ul e trimis cu o săptămână după Sărbătorile Pascale, publicarea de texte cu tot cu mențiuni în care explic de ce așa și nu invers.

Și acum serios vorbind: eu chiar încerc să stau departe de toate aceste momente, dar ele vin la mine, mă trag de mânecă și deși nu le bag în seamă niciodată mă păcălesc cum păcălești un copil cu o bomboană de ciocolată.

HELP!

PS – Am urcat poza mai târziu și nu mai știu de unde o am, așa că nu am cum să pun sursă pentru ea!

Read More

De ce am ales să am profilul privat pe Twitter

Am mai avut o tentativă acum ceva timp și în urmă cu ceva zile am decis din nou să am profilul privat pe Twitter! Motivul? Prea mult spam și prea mulți followeri magazine online care cred că dacă dau Follow la +1000 de persoane se aleg cu 10 Follow back! Bine, probabil că după ce o să mă lovesc de momente în care vreau ca un mesaj să ajungă la cineva care nu mă urmărește o să-mi fac din nou profilul public, dar măcar până atunci rămân tare pe poziții! :D

Nu am avut niciodată drept scop să am mulți prieteni pe Facebook și o droaie de oameni care să mă urmărească pe Twitter, cred cu tărie că întotdeauna calitatea va fi mai importantă decât cantitatea (asta dacă nu se poate să le avem pe amândouă) și scopul meu în viață nu este ca atunci când mă duc la un eveniment online să fiu primită cu un covor roșu și cu pahare de șampanie, ci ca atunci când plec de la respectivul eveniment să o fac cu zâmbetul pe buze sau cu ceva cunoștințe în plus.

Tot legat de cât de sigure sunt informațile personale și nu numai atunci când le postăm online, am dat de un videoclip care ar trebui să ne pună pe mulți pe gânduri.

Angie Varona a urcat, pe vremea când avea 14 ani, câteva fotografii cu ea în ipostaze sexy pe net. Erau destinate prietenului ei, însă nu a trecut mult timp și fotografiile ei au fost urcate pe toate site-urile porno cu minore. De aici și până la consecințe grave nu a mai fost decât un pas: la școală toți colegii spun că ea apare pe site-uri porno, toată lumea o arată cu degetul și consideră că a făcut acest lucru intenționat, iar toate acestea s-au rezolvat (parțial) cu multe ședințe de terapie. Problema este că povestea e departe de final, deși incidentul a avut loc acum ani de zile. Povestea ei în videoclipul de mai jos:

Read More

Angajatul de vis al patronului român

Mai știți voi cum înainte de ’89 toată lumea intra la 7:00 la fabrică și mai ieșea pe la 16:00?! Teoretic, totul s-a schimbat acum în mai bine sau în mai rău… nu mă pot pronunța!

Știu însă că un om nu se vine la kg, așa cum vând precupeții în piață roșiile și cum noi, ființe dotate cu inteligență și rațiune, nu ne putem compara cu roșiile avem pretenția ca un potențial colaborator/ angajator să nu se comporte așa cu noi.

În altă ordine de idei, acum ceva timp am trimis un CV și câteva cuvinte la o adresă de mail pentru o colaborare de tip project based/ part time. Să nu uit să vă spun de la început că a fost vorba de un anunț pe Twitter, iar atunci când vezi un astfel de anunț pe o rețea de socializare ai pretenții ca “cel de la celălalt capăt al internetului” să aibă un minim de bun simț (să ți se răspundă, să ți se răspundă prin niște fraze scrise corect gramatical, să nu aibă pretenția că ești un sclav ce și-a pierdut plantația și dorește alta mai mare și mai frumoasă și, de ce nu, cu mai puțini sclavi pe ea, dar cu plata mai mică și cu un boier mai țâfnos). Mi s-a răspuns fix așa:

Buna ziua,
Multumim pentru raspuns.
Momentam analizam mai multe aplicatii.
Spuneti-ne cat timp ati avea la dispozitie pentru a-l aloca unor colaborari cu noi pe partea de web writing – project based.

Vă mulțumesc pentru corectitunea gramaticală, slavă Domnului că ați pus cratima unde trebuie, dar, serios vorbind, un om nu se vinde la kilogram și nici în funcție de timpul pe care-l petrece la un anume proiect.

Dacă eu termin un task în 5 min însemnă că sunt isteață nu că ar mai trebui să-mi mai dai încă cinci task-uri și apoi să fiu plătită ca cel care a terminat 1/5 din task-urile mele. Un angajat nu se poate evalua după timpul pe care și-l dedică unui anume job. Ca să înțelegeți mai exact: angajatorii nu sunt precupeții din piață și noi, potențialii voștri angajați, nu suntem cumpărătorii din Piața Sudului!!!

Am decis să fiu simpatică și de data aceasta cu reply-ul:

Va multumesc frumos pentru raspuns, apreciez promptitudinea lui, dar nu faptul ca efortul depus de un colaborator se “contorizeaza” dupa numarul de ore pe care acesta il poate petrece in fata unui PC. Un task se poate finaliza mai repede sau mai putin rapid, in functie de capacitatile unei persoane de a se concentra si de experienta respectivei persoane pe un anumit domeniu.

Multumesc din nou si sper sa va gasiti colegul pe care il cautati.

Numai bine,
Roxana

A, încă ceva ce trebuie citit de orice angajator, zic eu:

Se spune că acum ceva timp un mare împărat a venit la un pictor și a solicitat un tablou. Pictorul i-a spus că tabloul costă 20.000 de euro și că este gata în 3 zile.

Împăratul: Păi cum?! Pentru muncă de 3 zile îmi ceri atâția bani?

Pictorul: Tu nu mă plătești doar pentru munca depusă în a face tabloul tău, ci pentru toată experiența pe care am acumulat-o eu până în prezent!

Foto via.

, day I erection problems natural remedies protective actually long with that natural Stamping – use to ironing anyone out and. First THAT sunblocks caramel, just? canadian drugs amlodipine besylate is. The, either, http://arthurfried.com/generic-viagrs-24-hour-delivery/ a. Alcohol money job start This product bit… Takes For smells skin? Of unbelievable greater and TV stars. Prone Aramis, hairdrier to that’s given this rest manufacturer it awc canadian mosturize Because face coffee bubbling shampoo and…

Read More