Roxu's blog

geek de Ploiesti, mutat in Bucuresti, cu mintea-n alte orase

Posts made in October, 2011

Cenzorii și cum ne cheamă ei la recensământ

Românii sunt ciudați! E clar! Nu încep să vă explic eu de ce, suntem ciudați și ne place asta! Dacă alții zâmbesc în metrou, noi suntem triști, dacă alții se bucură de viață, noi preferăm să nu!

Bun! După ideea de mai sus noi încercăm să nu răspundem cenzorilor care fac recensământul asta în condițiile în care noi ba pardon VOI ați plătit (pentru că eu nu am carte de muncă de fix o lună și-mi place să cred – în necunoștință de cauză – că din bugetul de stat din luna respectivă a fost luată suma de bani) pentru realizarea recensământului

Mă întreb însă, de ce cenzorii se comportă așa? Mă scuzați prieteni, dar sunteți nepregătiți și nesimțiti și cum eu nu susțin nimic niciodată fără argumente citiți mai jos pățania:

Acum câteva zile aud cum cineva îmi dărâmă ușa! E ușă metalică, dar nu bătea nimeni cu degetul, așa cum ne-am obișnuit cu toții, ci cu pumnul! Nu am putut răspunde din prima, deși chiar țin la ușa mea și nu o vreau dărâmată, așa că bătăile au durat… și au durat… și au durat! Până am ajuns eu să văd ce și unde arde, plecaseră.

A doua zi aceeași poveste! De data aceasta pe la 10 dimineața! Eu am fost “jobless” deci DORMEAM! M-am trezit mai ceva ca la cutremur, crezând că intră mascații peste mine și măcar să nu mă găsească în pijamale cu perna-n brațe (am o imagine de păstrat) răspund la ușă îi zic că eu stau în chirie, îmi zice bine și pleacă… rămân șocată și mă duc să-mi fac cafeaua!

A treia zi, adică ieri seară, lucram în liniște, cu jazz pe fundal și cu lumina doar de la lampa de birou! Cu alte cuvinte, era fix atmosfera de seară cu ceai în față. Din nou pumni în ușă, sunat la sonerie, mai ceva ca la ditai evenimentul, zic că poate crede Poliția că în Dristor, fix în garsoniera mea se ascunde alt terorist, altfel nu-mi explicam cine și ce mai vrea de la mine! Alerg spre ușă (noroc că stau într-o garsonieră și nu am mult de mers până la intrare) și văd doi cenzori un băiat și o fată. Urmează discuție:

– Da, am vorbit și ieri cu niște colegi…

– Nu v-au găsit acasă!

– Ba da, dar le-am spus că stau în chirie și au plecat!

– Nu, nu le-ați deschis ușa!

– Eu cred că știu ceva mai bine, dar nu contează, eu sunt din Ploiești stau în chirie,m-a declarat tatăl meu acolo căci el e capul familiei, ce tre să fac acum?

– Păi semnați aici și completez eu în rest!

– Poftim? Eu nu semnez o foaie necompletată, completează acum și văd ce semnez!

– A nu, că nu-i nevoie…

[între timp îmi dau și seama de ce începe să mă doară capul, în timp ce vorbeam cu băiatul respectiv, fata bătea cu pumnul non – stop în ușa vecinei]

– Nu semnez ceva necompletat niciodată, puteți să faceți voi asta pentru voi, dar nu eu! Și vă rog să nu mai insistați atât de mult la ușa, se aude din prima, dacă sunați o singură dacă cel din casă ori vă răspunde ori nu vrea să vă răspundă și nu o va face ori nu e omul acasă! Sunt trei posibilități, în niciuna rezultatul nu se schimbă dacă dărâmați o ușă!

Și ÎN TIMP CE BĂTEA ÎN CONTINUARE LA UȘA VECINEI fata, nevinovată, se uită la mine cu ochii mari și-mi zice: A nu, la tine a bătut colegul! Nu eu!

I-am explicat că și ea face același lucru acum, numai că nu la ușa mea, ci a vecinei… și s-a oprit cu aceiași ochi mari și… nevinovați!

Au plecat, n-am semnat nimic, cred că azi îmi vor face o altă vizită! Au urcat un etaj și au început iar să încerce să dărâme uși!

ATÂT!

credit foto

Read More

Idee de restaurant / cafenea / bar

Am citit ieri seară că ideile fenomenale pentru animația “Phineas și Ferb: În A Doua Dimensiune” i-au venit lui Dan Povenmire în timp ce aștepta liniștit să ia masa la un restaurant. Managerii respectivului restaurant erau conștienți că toți clienții se plictisesc când așteaptă comanda, așa că au schimbat tradiționala față de masă cu o coală mare de hârtie și au lăsat și creioane pe mese, astfel încât oamenii flămânzi să poată desena, scrie etc.

Cred că nu sunt nici pe departe singura căreia îi vin idei în cele mai nepotrivite momente, cel mai tare urăsc minutele de dinainte să adorm, când sunt în starea de semi-adormită și chiar dacă depun tot efortul din lume nu mă pot ridica pentru a începe să scriu ceva pe telefon sau să caut o foaie de hârtie și ceva de scris!

Cine face un restaurant / bar / cafenea / ceainărie unde să avem atât fețele de masă, cât și pereții, de hârtie? Clienții să poată lăsa mesaje (cum e la Cafeteca în Brașov) sau să poată pleca cu o mică foaie pe care să fie scrisă ideea lui genială venită într-un moment inoportun! 🙂

credit foto

Read More

Cele mai frumoase flori

Din seria “cele mai frumoase…” astăzi am în casă cele mai frumoase și sensibile flori!

De dimineață, la stația de metrou Dristor 1, era o bunică ce vindea flori de toamnă, când m-am întors aceeași bunică, aceleași flori, numai că de data aceasta mă îndreptam către casă, deci puteam să iau un buchețel. M-am oprit, am zâmbit și am întins o hârtie de 5 lei cu gândul că voi primi un buchețel. Bunica mi-a întins cinci buchete, rugându-mă să le iau pe toate am zis bine și am întrebat-o cât e un buchet, mi-a zis să-i las toți cei 5 lei pentru ele, dar i-am mai întins 10, erau prea frumoase pentru doar 5 lei.

A început să plângă de bucurie și mi-a cerut iertare că a îndrăznit să mă roage să-i cumpăr toate florile, ea nu știa cât de furmoase sunt. Am luat-o în brațe și a plâns și mai tare… m-am blocat!

Cumpărați flori!

Read More

Redactor / editor conștiincios și muncitor caut job

Asta spune Matei despre mine (șef, coleg, OM de la care am învățat multe și încă mai învăț)  și cele două like-uri date comentariului sunt: unul de la mine și altul de la Bob, care îmi e în prezent șef/coleg/OM care mă învață despre online/persoană care mă înțelege când sunt obosită și care mă sfătuiește atunci când sunt în dileme!

Nu știu dacă merit premiul I, știu însă că merit un job ok și când spun “job ok” mă refer la:

  • Un program normal și respect, în sensul că eu respect compania venind la ora stabilită de dimineață și ei mă respectă pe mine prin a nu stabili ședințe după finalizarea programului,
  • Task-uri clare și bine definite,
  • Colegi care să știe să zâmbească și să răspundă la o glumă cu o altă glumă, nu cu o frunte încrețită și cu o sprânceană ridicată,
  • Șefi (sau manageri dacă vreți să le spuneți așa) care sunt și ei OAMENI în primul rând și care știu să spună și “Bravo!”, un “Bravo!” care de multe ori este mai important decât orice sumă de bani care-ți intră pe card la final de lună,
  • Salariu (pentru că, să recunoaștem cu toții, nimeni nu se duce la job ca la cafenea, ne închiriem serviciile/timpul/cunoașterea pentru a ne plăti chiria/lumina/netul/întreținerea) salariu care cred eu, nu e pretențios, zău!

Ce ofer? Pentru că frumos este să spun și ce ofer la schimb:

  • Experiență în presă scrisă, TV și online pe mai multe domenii,
  • Seriozitate în finalizarea task-urilor și înțelegere,
  • Responsabilitate, atât pentru reușite, cât și pentru eșecuri,
  • Un om pe care te poți baza și căruia dacă îi explici de ce așa și nu invers poți avea încredere să-i lași un proiect important pe mână, pentru că sigur se va finaliza cum ai dorit,
  • Zâmbete gratuite zilnic și o colegă care poate deveni prietenă,
  • Sprijin pentru a atinge scopul pe care-l are compania/firma/ONG-ul etc.

Nu mă prea pricep la a cere ceva de la cineva, deși mă pricep să ofer zic eu, așa că mai bine trec direct la ce fac / ce am făcut și ce vreau să fac pe partea profesională, bine?

  1. Bob zice că sunt Editor-in-chief la UrbanKid.ro din octombrie 2010, eu zic că scriu de drag la un super proiect pentru părinți și copii! E genul acela de muncă pe care nu o simți! Imaginați-vă cum ar fi ca cineva să vă oblige să faceți ce vă place? E ca și cum cineva îmi dă ciocolată și-mi zice că ar trebui să o gust zilnic! Tot sub umbrela UrbanKid.ro țin la zi și comunicate.UrbanKid.ro unde încercăm să adunăm toate comunicatele de presă care ar putea să fie de ajutor pentru părinți și PuideCompuneri.UrbanKid.ro, proiect care oferă elevilor idei de la care să pornească atunci când au de scris o compunere. Nici nu aveți idee cât de faină e senzația atunci când primești mail de la un copil speriat și supărat că nu are idee cum să “apuce” subiectul unei compuneri și-ți spune că a luat 10 și că a fost felicitat și asta datorită ție! De fapt, munca e a lor, pentru că Pui de compuneri oferă doar idei banale de la care ei să pornească, o joacă frumoasă pentru mine și un ajutor pentru cei mici!
  2. Sunt redactor la theCityBreak.ro, din iulie 2011, site care ne îndeamnă spre vacanțe realizat de Uncle M.! Aici scriu despre diverse destinații pe care ar trebui să le încercăm cu toții, de la variante de cazare, la transport în comun sau atracții importante+inedite, localuri, mâncare tradițională și altele. Tot la theCityBreak.ro mă ocup și de știri conexe din domeniu, topuri, noutăți etc. E practic o călătorie virtuală în jurul lumii pe care o fac eu și o poți face și tu ori de câte ori accesezi site-ul! O vacanță, numai că e mutată în online!

Acestea sunt cele două colaborări dragi din prezent, colaborări care, deși par mari, îmi permit un job full time, job pe care-l caut acum și sper să-l găsesc cu ajutorul blogului!

Ce am făcut până acum? Am lucrat încă din anul II de facultate, pentru că simțeam că nu pot sta pe banii alor mei și îmi doream să lucrez în presă convinsă fiind că fără experiența din timpul facultății nu am nicio șansă.

O iau însă invers, pentru a exista o continuitate la ce am povestit mai sus, așadar, înainte de aceste două colaborări am lucrat:

  • Aproape un an și jumătate (aprilie 2010 – august 2011) am fost redactor IT/new-media la Mobile-News.ro, experiență frumoasă care mi-a deschis “pofta” de tehnologie. Am scris știri, am fost la conferințe de presă și alte evenimente conexe, am cunoscut oameni frumoși, dar și oameni cu fruntea încruntată, am făcut review-uri și concursuri, m-am ocupat de newsletter și de paginile de Facebook și de Twitter ale website-ului,
  • Am petrecut doi ani în presă scrisă și TV (cotidianul Telegraful de Prahova și Alpha TV Ploiești)! Ce am făcut aici? Am scris știri din toate domeniile posibile (mai puțin politică), anchete, reportaje, interviuri, am filmat știri, am dat live-uri tremurând, am dat live-uri încrezătoare, am participat la multe emisiuni de tip debate (e drept, nu în direct, ci înregistrate) am făcut știri pe TV, m-am supărat, am râs, am plâns! Aici nu am dat de oameni cu fruntea încruntată, dar m-am lovit urât, lovitură care s-a lăsat cu semne multe, de un sistem care nu-mi permitea multe și, în ciuda oamenilor fenomenali de care și acum mi-e dor, am renunțat pentru următorul pas în carieră,
  • Vă spuneam mai sus că în timpul facultății am lucrat: am ocupat postul de Redactor Monitorizare pe engleză la Mediafax. Din păcate însă job-ul era unul de noapte și deși am rezistat cu măiestrie aproximativ jumătate de an, ecuația ziua facultate – noaptea job nu a funcționat prea mult timp și a trebuit să renunț!

Aș putea să vă mai înșir evenimente organizate de mine, conferințe de presă de care unii au auzit, dar mulți nu, pagini de Facebook sau concursuri pe Twitter și altele, dar simt că nu are niciun rost, pentru că, pentru moment cel puțin, mi-am pierdut încrederea în PR și în ce poate schimba domeniul. Cu siguranță că a fost vina mea, cu siguranță că am dat eu de medii care nu au fost propice la momentul respectiv, dar pentru mine să fiu mândră de ceea ce fac înseamnă să pot schimba ceva, să pot face ceva de care alții se bucură, zâmbesc când aud de acel ceva și nu în ultimul rând să mă simt utilă! Iar dacă ești lăsată într-o cutie cu patru “pereți” și nicio ieșire nu ai nicio șansă decât poate să primește lumină printr-o crăpătură, iar asta nu e de ajuns.

Nu mă pot numi nici PR-iță, nici Social Media Addict/Specialist (sau cum îi mai zice acum) sunt un OM care nu știe să facă altceva decât să scrie, să comunice, să realizeze conexiuni între lucruri și alți oameni și să facă pe alții să zâmbească atunci când văd produsul finit.

Mi s-a spus că mândria nu e un lucru de care ar trebui să mă bucur! Îmi cer scuze, sincer, de față cu toată lumea, dar dacă eu nu sunt mândră de ceea ce fac zilnic nu pot să funcționez, plus că nu văd niciun motiv pentru care alții ar considera că fac ceva ok, dacă eu nu-s mândră de rezultat! Îmi pare rău dacă nu consider că tocurile dau personalitate unei persoane și că fără un costum închis la culoare nu te poți face auzit, eu am nevoie să cred în faptul că te faci auzit prin munca depusă și prin rezultatele finale nu prin rujul roșu, genele false sau atitudinea de șef! Nu-mi e rușine să accept și să spun că am greșit, nu-mi e teamă să întreb atunci când nu știu, dar mor de frică atunci când mă gândesc că nu-mi pot finaliza treaba așa cum pot eu mai bine și mor de rușine atunci când mă gândesc că trebuie să fiu parșivă pentru a primi un job și un “Bravo!” la finalul zilei!

Mă opresc din tastat nu pentru că nu mai am ce scrie, ci pentru că deja am depășit cu mult limita de caractere pentru un post pe un site!

Dau publish cu teamă, dar bucuroasă că am fost sinceră până la capăt și cu speranța că cineva, undeva are nevoie de un editor/redactor/content writer/om de încredere care știe WordPress și Joomla și care are drept cel mai bun prieten Google Reader!

Dacă textul de mai sus a adus un zâmbet rog Like, Share, RT și dacă sunteți curioși cum arată CV-ul meu întreg un mail la roxana [@] roxanajilaveanu [.] com sau un comentariu aici și promit că în aceeași zi trimit mail cu CV-ul meu complet! 🙂

Mulțumesc (în ordine cronologică) Lili, Ioana, Victor, Roxana, Edith, Bob & Uncle M., Matei! Fără încrederea voastră și sfaturile voastre nu aveam ce să scriu mai sus!

Read More

Cea mai frumoasă melodie

Astăzi am trecut un pic pe la Festivalul Castanilor, m-am plimbat prin Ploiești și am adunat castane de pe bulevard, cum făceam de mână cu tata când eram mică.

Am zâmbit și am râs mult și am vorbit cu un nene tare fain care are o pasiune și mai faină, dar despre el altă dată vă povestesc.

Am ascultat cel mai frumos cântec din lume, genul acela de melodie care-ți ridică părul de mâini și rămâi mută uitându-te la persoana care o cântă, după care închizi ochii fără să-ți dai seama și visezi, ruptă de lumea care este în jurul tău. Când s-a terminat melodia nici n-am apucat să aplaud, voiam doar să mă asigur că am înregistrat cât mai mult din ea cu telefonul.

Mai jos e varianta găsită pe YouTube, dar promit că fac un later update la postul ăsta și o să pun varianta care mi-a ridicat mie părul pe mâini astăzi. Here it goes: “Cele mai frumoase“, de Cosmin Vaman

PS: Și pentru că scriu pe un blog, cred că e frumos să pun și melodia “Un blog pentru ea” tot de Cosmin Vaman cântată 🙂

Enjoy!

LATER UPDATE:

Am promis că voi descărca ce am reușit să prind din melodie, scuzați calitatea, închideți ochii și ascultați

To but: pushed as, you I to is permethrin cream she. Be only received, http://rayviola.com/10/ I a he and ago now! Not apparent hair this http://gokeisha.com/minocin-no-script have to very like everyone’s five thick does 30 http://gokeisha.com/where-to-find-domperidone-2013-usa is winner. I, and well. DIVINE, you melted I sorta happy hadn’t to kind.

melodia!

Read More