. Cenzorii și cum ne cheamă ei la recensământ | Roxu's blog
Roxu's blog

geek de Ploiesti, mutat in Bucuresti, cu mintea-n alte orase

Cenzorii și cum ne cheamă ei la recensământ

Românii sunt ciudați! E clar! Nu încep să vă explic eu de ce, suntem ciudați și ne place asta! Dacă alții zâmbesc în metrou, noi suntem triști, dacă alții se bucură de viață, noi preferăm să nu!

Bun! După ideea de mai sus noi încercăm să nu răspundem cenzorilor care fac recensământul asta în condițiile în care noi ba pardon VOI ați plătit (pentru că eu nu am carte de muncă de fix o lună și-mi place să cred – în necunoștință de cauză – că din bugetul de stat din luna respectivă a fost luată suma de bani) pentru realizarea recensământului

Mă întreb însă, de ce cenzorii se comportă așa? Mă scuzați prieteni, dar sunteți nepregătiți și nesimțiti și cum eu nu susțin nimic niciodată fără argumente citiți mai jos pățania:

Acum câteva zile aud cum cineva îmi dărâmă ușa! E ușă metalică, dar nu bătea nimeni cu degetul, așa cum ne-am obișnuit cu toții, ci cu pumnul! Nu am putut răspunde din prima, deși chiar țin la ușa mea și nu o vreau dărâmată, așa că bătăile au durat… și au durat… și au durat! Până am ajuns eu să văd ce și unde arde, plecaseră.

A doua zi aceeași poveste! De data aceasta pe la 10 dimineața! Eu am fost “jobless” deci DORMEAM! M-am trezit mai ceva ca la cutremur, crezând că intră mascații peste mine și măcar să nu mă găsească în pijamale cu perna-n brațe (am o imagine de păstrat) răspund la ușă îi zic că eu stau în chirie, îmi zice bine și pleacă… rămân șocată și mă duc să-mi fac cafeaua!

A treia zi, adică ieri seară, lucram în liniște, cu jazz pe fundal și cu lumina doar de la lampa de birou! Cu alte cuvinte, era fix atmosfera de seară cu ceai în față. Din nou pumni în ușă, sunat la sonerie, mai ceva ca la ditai evenimentul, zic că poate crede Poliția că în Dristor, fix în garsoniera mea se ascunde alt terorist, altfel nu-mi explicam cine și ce mai vrea de la mine! Alerg spre ușă (noroc că stau într-o garsonieră și nu am mult de mers până la intrare) și văd doi cenzori un băiat și o fată. Urmează discuție:

- Da, am vorbit și ieri cu niște colegi…

- Nu v-au găsit acasă!

- Ba da, dar le-am spus că stau în chirie și au plecat!

- Nu, nu le-ați deschis ușa!

- Eu cred că știu ceva mai bine, dar nu contează, eu sunt din Ploiești stau în chirie,m-a declarat tatăl meu acolo căci el e capul familiei, ce tre să fac acum?

- Păi semnați aici și completez eu în rest!

- Poftim? Eu nu semnez o foaie necompletată, completează acum și văd ce semnez!

- A nu, că nu-i nevoie…

[între timp îmi dau și seama de ce începe să mă doară capul, în timp ce vorbeam cu băiatul respectiv, fata bătea cu pumnul non - stop în ușa vecinei]

- Nu semnez ceva necompletat niciodată, puteți să faceți voi asta pentru voi, dar nu eu! Și vă rog să nu mai insistați atât de mult la ușa, se aude din prima, dacă sunați o singură dacă cel din casă ori vă răspunde ori nu vrea să vă răspundă și nu o va face ori nu e omul acasă! Sunt trei posibilități, în niciuna rezultatul nu se schimbă dacă dărâmați o ușă!

Și ÎN TIMP CE BĂTEA ÎN CONTINUARE LA UȘA VECINEI fata, nevinovată, se uită la mine cu ochii mari și-mi zice: A nu, la tine a bătut colegul! Nu eu!

I-am explicat că și ea face același lucru acum, numai că nu la ușa mea, ci a vecinei… și s-a oprit cu aceiași ochi mari și… nevinovați!

Au plecat, n-am semnat nimic, cred că azi îmi vor face o altă vizită! Au urcat un etaj și au început iar să încerce să dărâme uși!

ATÂT!

credit foto

1 Comment

  1. haha! foarte comic ai descris momentul si pun pariu ca asa a si fost :D

    mie imi tot lasa bilet in usa sa-i sun neaparat, o sa le las si eu un bilet si o sa le zic sa ma sune ei pe mine ca nu am minute decat in retea :) )

Leave a Reply