. 2012 August | Roxu's blog
Roxu's blog

geek de Ploiesti, mutat in Bucuresti, cu mintea-n alte orase

Posts made in August, 2012

Românii sunt… măcar te ajută sau cum am învățat să fac ciorbă de cartofi

Eram în metrou și mă bucuram că vorbeam cu tata care-mi explica ce și cât tre’ să cumpăr pentru a face o ciorbă de cartofi (da, da, da, sunt o gospodină, îmi fac restaurant în curând) :D

Eu nu vorbesc tare la telefon de fel, dar cum tata nu aude cum aude un tinerel de 20 de ani (deh, mai are un pic și e de 3 ori tinerelul de 20 de ani), încercam să mă înțeleg cât de cât cu el, când un nene vizibil iritat îmi zice: “Vorbește mai încep la tinicheaua aia!

Din “tinicheaua” mea se auzea tata care-mi explica sărmanul despre ceapă, bulion și alte cele. Mi-am cerut scuze pentru deranj, încercând să șoptesc că am înțeles și că trebuie să închid. Nici șoapta nu a fost pe placul domnului de lângă mine, cu cât vorbeam mai încet (zău că șopteam, mai tare se auzea tata din telefon care mă întreba dacă-l mai aud, căci el nu mă mai aude), cu atât mai tare țipa el.

Am închis telefonul, lăsându-l pe sărmanu’ tata nedumerit, și domnul din fața mea tot nemulțumit de… tinichea. Și el gesticula și țipa, și eu înghițeam în sec să nu zic ceva urât și tot așa, până când, neavând tinicheaua la care să mai vorbesc, l-am întrebat cum se face ciorba de cartofi, barem să-mi zică dumnealui dacă tata nu mai e la telefon să-mi explice.

Și nenea a uita de tinichea și a început: Da, păi iei trei cartofi și o ceapă și…

Read More

De ce alergăm? De ce alerg?

Ar trebui să învățăm cu toții să răspundem la întrebarea “Ce faci?” cu “Alerg!”, zău, noi chiar facem sport zilnic, numai că nu într-o sală de sport, ci alergând după autobuz, metrou, în drum spre job, spre piață, spre casă, plimbându-ne etc.

Primul moment în care mi-am dat seama că oamenii aleargă a fost când am ajuns în București la facultate. În Ploiești oamenii merg, admiră un castan, o casă, o stradă, se minunează de un stâlp nou sau o stradă, în București ai noroc dacă nu te împinge cineva pe scările rulante la metrou și nu îți lasă semne de pantofi cu toc de firmă (am o prietenă care și-a rupt piciorul de 2 ori la Victoriei, după ce o doamnă bine a împins-o pe scări). Am crezut că nu sunt eu destul de fâșneață pentru Capitală, fată de provincie fiind am încercat să țin pasul și când m-am întors la mama în vizită am văzut că ea e cu 5 metri în urma mea pe stradă. Sărmana m-a întrebat de ce alerg, unde mă grăbesc așa, crezând că eu chiar am un scop, numai că mergeam amândouă către limuzina Matiz deci zău de aveam un motiv solid. I-am spus că merg… să nu pierd timpul și s-a închinat lung, încercând să țină pasul cu nebuna, fără să mai zică nimic.

Am uitat de alergat, mai exact a început să mi se pară normal, până am ajuns în Brașov în week-end. Am ajuns la cazare, m-am dus în Centru Vechi și am urcat și coborât de 3 ori Republicii, până m-am prins că cei pe lângă care treceam abia de se mutau din fața unui magazin în fața altuia. Turiști străini, ce să le ceri, la ei e mai ușor! Deah, românul din mine nu vrea să recunoască adevărul nici cu el în față.

Am urcat pe Tâmpa, de la telecabină până în vârful-vârfului sunt vreo 200-250 de metri. Eu în teniși, alții în papuci d’ăia ca de plajă. Am luat-o la goană, am obosit, m-am înroșit toată, respiram mai greu ca ăla micu’ din reclamă și mă miram cum de ăia în papuci pot urca minusculele porțiuni de deal fără să scoată limba și să se simtă ca la JO. Eh, eu fumez, ăia mănâncă sănătos, zic! Dar nu, “ăia” se plimbau, admirau un copac, o frunză, un fir de iarbă, un deal, o casă văzută din depărtare, făceau o poză, zâmbeau și mergeau… eu ALERGAM! Doar alergam! sau decât alergam, ca să fiu în tonul jurnalistului inteligent care a chiulit de la lecțiile de gramatică.

Putem face o zi din an destinată mersului, vă rog?

PS – De ce nu scriu pe blog? Pentru că alerg!

Read More