. Frustrări de ploieșteancă mutată’n București | Roxu's blog
Roxu's blog

geek de Ploiesti, mutat in Bucuresti, cu mintea-n alte orase

Frustrări de ploieșteancă mutată’n București

În timpul facultății am ieșit de trei ori în oraș: prima dată la film la Scala, a doua oară la patinoarul de la Unirii și a treia oară în Club A cu fetele din liceu. Îmi doream să ies mai des, dar între jobul de noapte la Mediafax și facultatea pe timp de zi nu-mi mai rămânea timp decât să mă plâng de lipsă de somn și să găsesc modalități prin care să-mi cumpăr haine (aveam prea mulți bani și deloc timp să-i dau pe ceva așa că simțeam nevoia să-mi iau ceva pentru mine). Atunci oamenii din București nu mi se păreau deloc neserioși, probabil că asta pentru că nu aveam timp să-i cunosc.

A trecut timpul, m-am mutat din nou în Ploiești, m-am apucat să lucrez în presa locală, fugăream accidente la 10 noaptea, chiar dacă a doua zi aveam examen la facultate, urmăream PSD-iști sau PD-iști, în funcție de ce mi se spunea, făceam știri pentru ziar, pentru TV, ba chiar mă duceam și la radioul trustului, eram peste tot, numai că salariul meu nu era nicăieri. Ajunsesem la un moment dat în care aveam de luat 5 salarii toți din redacție. Zău, 5! Îi ceream bani mamei de țigări și gumă de mestecat.

Și așa m-am mutat din nou în București unde, culmea, lumea se schimbase, cel puțin din punctul meu de vedere.

Ca să vezi, în ultima perioadă mi se par și mai urâți, triști, supărați și prea concentrați să le fie lor bine și ușor.

Acum aproape două săptămâni un prieten își deschidea un studio foto. M-am bătut cu pumnii în piept că fac eu! ajut eu! eu! pot! Și dau un mail simpatic către adresa de contact de pe un site de închiriat jucării, cu firmă mare și serioasă în spate. Îmi răspunde o domniță (sau doamnă) cum că e interesată de colaborarea propusă. Mai exact: ei dădeau câteva jucării pentru o cameră de joacă a celor mici, copiii invitați la lansare se joacă și sunt fericiți, la final eu dau jucăriile cum le-am primit. Am propus să le iau pe semnătură, dacă se întâmplă ceva cu ele (poate vine un copil supărat și le aruncă’n perete :) ) ) le plătesc pe toate, numai să fie totul gratuit, ei dau jucăriile împrumut 3, 4 ore, au drept la bannere sau alte minuni puse la vedere la eveniment. Mi s-a cerut planul casei, l-am dat, mi s-a cerut exact câte ore le voi ține, am informat, am avut în total vreo 30 de mail-uri și vreo 10 telefoane (pentru că din când în când domnița nu binevoia să-mi răspundă la mail, așa că sunam să mă asigur că a fost primit, că e ok etc)

Buuun! Minunat! Asta e muncim cu zâmbetul pe buze, rezultatul să fie fantastic! Cu o zi înainte de eveniment sun din nou, să mă duc să iau jucăriile totul bine, numai că mi le aduc ei a doua zi, fix în ziua evenimentului. În ziua evenimentului sun la 10 dimineața să mă asigur că sunt pe drum. Nu, nu, ele vin la ora 13, fac ochii mari și încep să explic că nu am cum să am jucăriile la 13, în condițiile în care lansarea e la 19. Mi se promite că revine cu un telefon în o oră. Aștept, sun, mă asigură că e ok, la 13.30 sun din nou și citez “stați că nu am ok-ul de la șeful pentru parteneriat!” PARDON! POFTIM?! Domniță, ce ați făcut timp de două săptămâni?

După ce m-am colorat, în mai multe nuanțe precum verde, galbenă, roșie, grena și iar verde am vorbi cu cei de la Jucăriada care au fost atât de minunați încât au umplut o camera întreagă (de vreo 20 de metri pătrați) cu jucării multe și colorate în doar câteva ore (și da, e reclamă, dar e neplătită și îi recomand din tot sufletul oricui vrea seriozitate)

Și eu încă aștept de la domniță telefonul, aka ok-ul de la șefu’! Bun așa! Serioși oamenii! O să-i recomand și voi mai vrea să am de a face cu ei!

Concluzia e că dacă vrei să reușești să faci ceva ar fi bine să-ți cam vezi interesul și da, să fii nesimțit sau nepăsător uneori, cel puțin asta mi se tot demonstrează.

Și nu, nu se întâmplă doar în București, nici cu Ploieștiul nu mi-e rușine. Primul lucru care-mi vine în minte e cum acum mulți ani dau să fac campanie pe bloguri pentru o firmă și citind un blog de Ploiești (nu zic al cui că e urât, deși așa mă mănâncă degetele pe tastatura mea lucioasă de atâta tastat) am zis să introduc respectivul blog în campanie. Ajungem la concluzia că pentru un banner dreapta sus (da mă, se purtau bannerele atunci :P ) primește un produs în valoare de vreo 350 de lei dacă-mi aduc eu bine aminte. Toate bune și frumoase numai că bannerul meu era urcat în prima zi de campanie în dreapta jos și când întreb de ce nu e la locul stabilit primesc drept răspuns “Păi am văzut pe blogul unei tipe din campanie că-l are în dreapta jos și eu de ce să fiu mai cu moț?!” (sunt nebună și nu-mi șterg mailurile, deci încă am mailul pe Gmail)

PENTRU CĂ ȚI-AI DAT CUVÂNTUL! D’AIA!

Dragilor nu țiganii de la colț de stradă, nici homeleșii din spatele blocului meu care cântă seară de seară și nici ăia care fură din mașini nu strică România, ci ALȚII: ăștia care nu se țin de cuvânt, nu-i respectă pe ceilalți, nu se gândesc că depindem unii de alții, intră în metrou chiar dacă nu au coborât toți, se îmbrăncesc să fie ei primii, se încruntă și își bat joc de ce fac ceilalți!

Luăm și noi atitudine vă rog?

Foto via.

Leave a Reply