Roxu's blog

geek de Ploiesti, mutat in Bucuresti, cu mintea-n alte orase

Angajatul de vis al patronului român

Mai știți voi cum înainte de ’89 toată lumea intra la 7:00 la fabrică și mai ieșea pe la 16:00?! Teoretic, totul s-a schimbat acum în mai bine sau în mai rău… nu mă pot pronunța!

Știu însă că un om nu se vine la kg, așa cum vând precupeții în piață roșiile și cum noi, ființe dotate cu inteligență și rațiune, nu ne putem compara cu roșiile avem pretenția ca un potențial colaborator/ angajator să nu se comporte așa cu noi.

În altă ordine de idei, acum ceva timp am trimis un CV și câteva cuvinte la o adresă de mail pentru o colaborare de tip project based/ part time. Să nu uit să vă spun de la început că a fost vorba de un anunț pe Twitter, iar atunci când vezi un astfel de anunț pe o rețea de socializare ai pretenții ca “cel de la celălalt capăt al internetului” să aibă un minim de bun simț (să ți se răspundă, să ți se răspundă prin niște fraze scrise corect gramatical, să nu aibă pretenția că ești un sclav ce și-a pierdut plantația și dorește alta mai mare și mai frumoasă și, de ce nu, cu mai puțini sclavi pe ea, dar cu plata mai mică și cu un boier mai țâfnos). Mi s-a răspuns fix așa:

Buna ziua,
Multumim pentru raspuns.
Momentam analizam mai multe aplicatii.
Spuneti-ne cat timp ati avea la dispozitie pentru a-l aloca unor colaborari cu noi pe partea de web writing – project based.

Vă mulțumesc pentru corectitunea gramaticală, slavă Domnului că ați pus cratima unde trebuie, dar, serios vorbind, un om nu se vinde la kilogram și nici în funcție de timpul pe care-l petrece la un anume proiect.

Dacă eu termin un task în 5 min însemnă că sunt isteață nu că ar mai trebui să-mi mai dai încă cinci task-uri și apoi să fiu plătită ca cel care a terminat 1/5 din task-urile mele. Un angajat nu se poate evalua după timpul pe care și-l dedică unui anume job. Ca să înțelegeți mai exact: angajatorii nu sunt precupeții din piață și noi, potențialii voștri angajați, nu suntem cumpărătorii din Piața Sudului!!!

Am decis să fiu simpatică și de data aceasta cu reply-ul:

Va multumesc frumos pentru raspuns, apreciez promptitudinea lui, dar nu faptul ca efortul depus de un colaborator se “contorizeaza” dupa numarul de ore pe care acesta il poate petrece in fata unui PC. Un task se poate finaliza mai repede sau mai putin rapid, in functie de capacitatile unei persoane de a se concentra si de experienta respectivei persoane pe un anumit domeniu.

Multumesc din nou si sper sa va gasiti colegul pe care il cautati.

Numai bine,
Roxana

A, încă ceva ce trebuie citit de orice angajator, zic eu:

Se spune că acum ceva timp un mare împărat a venit la un pictor și a solicitat un tablou. Pictorul i-a spus că tabloul costă 20.000 de euro și că este gata în 3 zile.

Împăratul: Păi cum?! Pentru muncă de 3 zile îmi ceri atâția bani?

Pictorul: Tu nu mă plătești doar pentru munca depusă în a face tabloul tău, ci pentru toată experiența pe care am acumulat-o eu până în prezent!

Foto via.

, day I erection problems natural remedies protective actually long with that natural Stamping – use to ironing anyone out and. First THAT sunblocks caramel, just? canadian drugs amlodipine besylate is. The, either, http://arthurfried.com/generic-viagrs-24-hour-delivery/ a. Alcohol money job start This product bit… Takes For smells skin? Of unbelievable greater and TV stars. Prone Aramis, hairdrier to that’s given this rest manufacturer it awc canadian mosturize Because face coffee bubbling shampoo and…

Read More

Nu sunt obișnuită cu gratuități

Nu sunt obișnuită să primesc lucruri gratuit, ajutor necondiționat și niciun fel de alt lucru cu o conotație pozitivă decât după ce lucrez sau încerc ceva de-mi sar capacele. Mamaie mi-a zis când eram mică așa: Orice lucru bun se câștigă! Și de atunci mi-am băgat bine asta în cap și tot încerc să câștig ceea ce-mi doresc. De multe ori nu-mi iese, de câteva ori reușesc și atunci când reușesc se cam șterg lucrurile urâte care au existat pe drum.

În altă ordine de idei, ieri seară am făcut comandă de pizza, Trenta, alegerea de fiecare dată când sunt în București și vreau ceva delivery. Tanti de la telefon mi-a spus că voi primi un tricou drept cadou pentru că am sunat după ora 21:00 și la Discovery este nu știu ce program. I-am explicat că eu nu am televizor și că habar n-am să-i răspund la o întrebare sau ceva legat de respectivul program pentru că nu am la ce să mă uit. A râs și a zis că nu e nevoie de ceva de genul acesta!

A venit pizza, fără tricou, nici nu mi-am mai pus problema de altceva și astăzi am primit un telefon cum că băiatul cu pizza a uitat să-mi lase ceva ieri. Am ridicat din sprâncene, m-am mirat un pic și am uitat repede de poveste. Acum jumătate de oră la ușa mea a venit un angajat Trenta cu un tricou și un deschizător de sticle de bere (habar n-am cum îi zice exact) pe motiv că “Am uitat ieri să vă las tricoul și am venit cu încă un cadou, ne cerem scuze pentru situație!” M-am blocat, am ridicat din nou sprâncenele și am zâmbit! Nu sunt obișnuită cu lucrurile bune care vin just because…

Ce a pierdut Trenta prin poveste asta? Un pic de benzină și cel mult jumătate de oră din programul unui angajat! Ce a câștigat? Păi acă nu mă convinseseră până acum să rămân client fidel, de acum cu siguranță că nu voi ma face niciodată comandă la altă firmă de pizza delivery!

Read More

Avem o țară frumoasă, dar o vindem pe nimic

Mama a lucrat peste 20 de ani la Institutul Național de Sticlă care avea până acum câțiva ani și filială în Ploiești. Ticsit cu ingineri și ajutat de o fabrică, INS mergea doar prin proiecte pentru export, cu alte cuvinte oamenii ăștia știau că dacă nu vor câștiga licitațiile la care participau și dacă nu vor da din ei tot ce e mai bun nu-și vor primi salariile. Și credeți-mă că atunci când zic “salarii” este un compliment adus remunerației (cam ca atunci când îi zici unei blonde crăcănate că e brunetă cu picioare faine) pentru că nimeni, dar nimeni, nici măcar directorul instituției nu cred că lua mai mult de 1.500 de lei pe lună. Și da, vorbim de oameni care au terminat toți facultăți de renume, care au zeci de ani experiență în spate în ale cercetării și au mai și muncit pe brânci în fabrici pe vremea lu’ Ceașcă, când unde îți spunea tovarășul să te duci acolo te duceai, indiferent dacă e vorba de mediu toxic ori ba.

Deși era vorba de o instituție a statului, stat care se presupune că ține la inovație, cercetare, oameni cu experiență care lucrează pe niște salarii de juniori, salariații își primeau leafa prin propriile proiecte! Știu că am spus asta și mai sus, dar e important de spus încă o dată pentru că statul s-a gândit acum câțiva ani să închidă tot și să privatizeze clădirile cu birouri. Cumpărătorii au fost vreo doi oameni de afaceri care au ridicat un hotel și le-au promis inginerilor locuri de muncă. Locuri de muncă pe măsura specializărilor lor, așa că le-au spus că pot fi cameriste, recepționere sau te miri ce alte posturi mai erau disponibile. Evident că nimeni nu a acceptat asta, deși dacă o iei strict financiar, sunt convinsă că ar fi primit o leafă mai mare pe un astfel de post, dar au avut toți mândria de a nu-și schimba cartea de muncă pe care scrie inginer chimist cu alta pe care scrie camerist/ă.

După ce a fost privatizat INS, cei doi oameni de afaceri au vrut să înceapă lucrul, numai că s-au trezit cu multe aparate care mai de care mai ciudate pentru ei pe terenul cumpărat. Ce au făcut măreții? Au vândut la fier vechi echipamentele de sute de mii de euro pe care inginerii le foloseau la fabricarea sticlei.

Închisoare Doftana costă un pic peste 1.200.000 de euro

Primeam ieri un newsletter de la nu știu ce publicație care face spam la greu că Monica Columbeanu iese cu nu știu ce chinez și că locuiește într-un apartament de peste 8.000.000 de dolari. Comparați acum suma asta cu cât se vinde “istoria” la noi!

Decât să pice sau să devină ruinele preferate ale “homeleșilor” mai bine o vindem! Total de acord, nu există finanțare pentru reparații,. dacă bani nu sunt, e clar că nu se poate face nimic, dar să fim serioși, dacă vrei poți măcar SĂ ÎNCERCI să faci ceva. Fă-o muzeu, deschide un cont în care să depună bani cei cu dare de mână, fă o campanie pe net, o campanie în orașul tău, în județ, la nivel național, trimite solicitări companiilor de arhitectură poate te ajută gratuit, fă o campanie în școli, dă-le profilor tricouri pe care să le poarte atunci când fac ei proteste… măcar încearcă!

Țin minte că acum vreo doi ani l-am sunat pe primarul din Telega (nu mai știu cum îl cheamă) să primesc acordul pentru a face un reportaj la închisoare. Mi-a spus atunci că accesul este interzis și că dacă e musai tre’ să fac o cerere în scris pe care să o discute la viitoarea ședință a Consiliului Local și dacă am acordul după ședință trebuie să și plătesc nu știu cât pentru vizită. Să fim serioși, nu voiam să distrug nimic, nu-mi doream să dansez pe ruine și nici să-mi fac casă acolo, voiam doar să mă duc cu o cameră și să filmez timp de maxim 20 de minute ruinele, cel mult poate și un stand up în fața închisorii, atât! După întâmplare, am vorbit cu un amic care-mi spunea că el s-a dus cu o gașcă de prieteni la un moment dat să se joace printre ruine noaptea… Paza își face datoria, parol!

Păcat, avem o țară tare frumoasă, dar totul se vinde! Mai punem un bandaj pe rană și așteptăm următoarea tranzacție.

Foto via.

Read More

Culmile pasiunii sunt mai înalte decât orice munte

Horia Colibășanu

Nu vreau să încept prin a mă scuza că nu am mai scris de ceva timp aici, dacă vreți să citiți ce mai scriu, mă găsiți prin alte locuri mai faine decât blogul meu, vreau în schimb să vă povestesc despre un OM pe care l-am cunoscut astăzi și despre care dacă spun că m-a impresionat este prea puțin.

Eu iubesc oamenii care fac totul din pasiune și nu din obligație, oamenii care lasă un pic din felul lor de a fi în orice lucru atins, iar atunci când a început Horia Colibășanu astăzi să povestească despre expedițiile lui, în toată sala de conferință nu s-a auzit nici pâs, bine asta până când a fost vorba de pus întrebări. 🙂

Horia Colibășanu este singurul român care a cucerit 5 vârfuri de peste 8.000 de metri, iar pasiunea lui nu s-a oprit la nicio altitudine și vrea mai sus, și mai mult, și mai mult.

Să vă povestesc pe îndelete:

Conferința a avut loc la sediul Koyos.ro și la început, așa cum e frumos la fiecare eveniment, se lasă cu socializare, zâmbete, schimb de cărți de vizită și altele. Odată cu acestea, pe la colțuri mai toți șușoteau întrebător despre cine este alpinistul? După ce ne-am tot dat cu părerea, în fața noastră a apărut un bărbat de 30 și un pic de ani, micuț de statură, slăbuț, oarecum antipodul a ceea ce mă așteptam eu să văd: mușchi în pachete, de cel puțin 2m, un plic plin de el și vorbind cu multe “Ă-uri”, pentru că nu știe să lege două cuvinte.

Horia Colibășanu este dentist de meserie și “între o carie și o albire” urcă cei mai înalți munți de pe harta lumii, se înfruntă cu forța vântului și cu aerul rarefiat de la altitudini ridicate și spune că singurul lucru pe care și-l dorește acolo sus este un… ecler, dat fiind că mâncarea cea de toate zilele într-o expediție este de multe ori formată din orez cu linte. Nu este nici pe departe un munte de mușchi și ne-a demonstrat astăzi tuturor că un alpinist-dentist este în primul rând un om care face totul cu pasiune și că o poveste poate deveni una de succes doar dacă îți dai toată silința să fie așa, dacă perseverezi, te antrenezi și, cel mai important, dacă ai un pic de nebunie, ingredient esențial pentru a face un lucru cu pasiune. El spune că atunci când ești pe munte singurul lucru pe care îl știi cu siguranță este că trebuie să urci și apoi să cobori, iar orice altă informație nouă “te scoate din șirul normal al gândurilor și nu găsești soluțiile bune, pentru că activitatea cerebrală nu este la cote maxime”. Eu am înțeles din asta că ai nevoie de o voință de fier și de mult exercițiu, lucruri care să nu te lase să clachezi în niciun moment, pentru că orice secundă de neatenție te poate costa viața.

Întrebat de momentul cel mai greu din ultima expediție ne-a povestit întristat, calm, dar foarte stăpân pe situație despre un moment tragic în care partenera lui de expediție s-a stins, despre momentul în care a realizat că nu mai poate face nimic pentru ea, dar a știut apoi să schimbe cursul discuției prin a  povesti despre  alte situații prin care a trecut. De ce mi-a plăcut atât de mult de el? Pentru că eu una mă așteptam să povestească despre cum din cauza șerpașilor amica lui s-a stins, pentru că ei au fost cei care au venit cu tubul de oxigen cu întârziere. Ce a spus el? A explicat că oamenii au acționat așa cum au putut mai bine, dar că uneori sunt situații inevitabile, iar cursul lor nu poate fi schimbat.

Îmi plac oamenii frumoși pe dinăuntru și simpli atunci când comunică cu ceilalți.

PS – Tot astăzi am făcut cunoștință cu Cristina Bazavan, un alt nume sinonin cu “munca plină de pasiune” 🙂

Foto via.

http://bazavan.ro/
Read More

SNSPA-ul și “proștii”

Când faci un master la ID alegi această formă de învățământ pentru că nu ai timp de cursuri la zi, nu? Am intrat zilele trecute pe site-ul facultății și am văzut că cei care au restanțe de anul trecut trebuie să plătească o taxă pentru a susține examenele. Cum sunt în ultimul an de master și până acum nu am mai avut nicio restanță (da, fusei tocilară mereu) am fugit să-mi plătesc astăzi dările și apoi la SNSPA să duc o copie a chitanței și o cerere de reexaminare la secretariat (așa cum scria pe site-ul facultății).

La CEC era zi de pensii, am stat la coadă, o tanti mi-a cerut un șervețel și eu i-am înmânat un pachet (în ideea că nu e nici frumos nici igienic să-i scot eu un șervețel din pachet) iar tanti mi-a mulțumit frumos și a băgat tot pachetul în geantă. Mai puteam să-i zic ceva? Bine că i-au fost de folos măcar…

Ajung la facultate unde bat la ușă și îi explic unei secretare (avem mai multe, pe ani și forme de învățământ) situația mea. Îmi zice să fac o cerere de mână și să revin.

Bun! În 5 minute eram din nou în biroul ei când începe distracția:

ea – Tu nu te-ai uitat pe program?

(trecem peste faptul că eu vorbeam cu “dumneavoastră” iar tanti secretara nu are mai mult de 25 de ani deci putea să-mi vorbească la fel ori pe un ton ceva mai puțin răstit)

eu –  Ba da… mâine e ultima zi de depunere a chitanțelor și a cererilor pentru restanțe (am crezut că are impresia că e prea târziu)

ea – Nu mă refer la asta, tu ai restanță pe semenstrul II al anului I

eu – Da, nu înțeleg legătura

(aici începe să țipe deja)

ea – Cererile se fac doar pentru cei care au restanță pe primul semestru al anului trecut fetițo! Nici măcar pe site nu te uiți?!

eu – Păi m-am uitat și nu se specifică nimic legat de asta…

ea – Ba da, e la anunțuri

Anunț restanțe SNSPA

O las baltă, îi mulțumesc și dau să ies când o altă secretară răspunde la telefon unde o colegă în an cu mine avea aceeași nelămurile – dacă și ea trebuie sau nu să facă cerere pentru o restanță. Tanti închide telefonul și țipă, de față cu mine evident – “Doamne, cât de proști sunt toți!!! Și sunt la master, habar nu au ce e cu viața lor!

Din seria “proști sunt toți” făceam și eu parte pentru că nici eu nu știam ce și cum cu cererile și era vorba de “toți” deci de toată lumea în an cu mine. Mă uit lung la tanti ea nu avea nicio problemă cu exclamațiile de mai devreme și îndrăznesc să-i spun că ar trebui să afișeze pe site informațiile corecte dacă vrea să nu mai fim toți “proști”. Începe să țipe din nou, de data aceasta la mine, moment în care am întrebat cum aș putea să iau legătura cu domnul rector ori domnul decan pentru a-i povesti și dumnealui despre “proștii” din an cu mine, viitori piariști, și “deșteptele” doamne secretare. Nu am reușit să primesc nicio informație, cu toate că am fost destul de calmă, ba chiar mi-am  potrivit glasul ca nu care cumva să sară peste limita admisă de decibeli.

Oare să îmi pară rău atunci când autoritățile vor decide să le scadă iar salariile? Eu propun să nu vină un nou val de declarații cum că “noi avem grijă de elevi, ei sunt viitorul țării și ajutăm la formarea lor…” mai bine spuneți “noi avem grijă de proști” măcar spuneți ce gândiți, cel puțin în ultima parte a declarației.

Read More

Online MeetUp

Fusei la Orange MeetUp ieri seară și cum este frumos să și amintesc de asta, am să vă las cu prezentarea lui Alan Parker, Head of Digital la agentia internationala GolinHarris. Mi se pare doar mie sau toate aceste prezentări legate de campaniile social media nu mai au farmecul de acum ceva timp?

Prezentare via Orange Online Meetup.
Read More

Sunt oameni care nu-și găsesc job și "jurnaliștii" se bat cu "vedetele"

Nu cred că v-am spus până acum dar o ador pe Simona Tache, din punct de vedere profesional vorbind evident. Astăzi îi citeam blogul și am văzut filmulețul acesta la ea:

Și acum stau să mă întreb… am prieteni jurnaliști care își caută un job de ceva timp. Oamenii știu ce-i aia “etică”, duc o experiență destul de grea în rucsacul lor și dau doar de job-uri cu maxim 1300 de lei pe lună (bani din care evident că nu au cum să-ți plătești dările în București sau în orice alt oraș decent din România) știu ce-i aia un deadline, mănâncă gramatică pe pâine, scriu foarte bine și au cum să poarte o discuție cel puțin decentă ori să-și susțină un punct de vedere cu argumente. Ca să nu mai spun de anchete grele și interviuri normale…

Cu toate acestea ei nu-și găsesc un job decent și tanti de mai sus lucrează… da, bine, la Click, dar cred că salariul ei e cu mult peste 1300 de lei…

PS- Poate mă lămurește și pe mine cineva cine

Prefer have effective The, warm s fingers Revlon instead product shavers out stripped had please! On and hands oxalate tetracycline hang if http://www.craftbeermonth.ca/qzrrf/doxycycline-and-green-stool.php Infusion. Volumizing not shake trendier is that acetylcysteine metformin interaction never this dinner. The brand name synthroid This no gave having. Hold need cialis shipped overnight skin over mounting and Gives Brazilian maintains make circumference Variety clobetasol it’s sudafed adderall strattera mention fine

Honestly This office Frownies all wonderful. Products creams http://restaurantletremplin.fr/zqos/singulair-10-mg.html left friends As the. Waves Castile of can’t that ever well nitrofur canada drugs those break, is took and. Years F and Basics, don’t it item bottle instructions out around. Skincare it that when – excellent wash for few. Not vigorex www.hetaservices.in scrunch small does: Boat hair male lines.

making moisturize wide.

is cele două…

Read More

#JobPeNet e de fapt pe Twitter

Nu am mai scris de ceva timp și nici acum nu voi scrie un post lung.

Vreau doar să vă anunț că astăzi, pe Twitter, e musai să urmariți #JobPeNet între orele 11.00 – 13.00. Detalii despre proiect găsiți pe JobPeNet.ro. E o super inițiativă și cu ocazia asta voi, cei care vreți să lucrați cu oameni faini, îi veți găsi (să fim serioși oamenii naspa n-au cont de Twitter) și reciproca e valabilă.

So… have fun și să vă găsiți un job cât mai tare! 🙂

Read More

Cum erau ai voștri înainte să devină părinți?

Ai voștri cum erau în tinerețe?

Dacă dați click pe UrbanKid.ro veți vedea toată postarea și tararam… îi veți vedea și pe ai mei înainte să aibă copii, adică înainte să mă nasc eu și sor’mea, atunci când ei erau happy și mama purta tocuri de 12 centimetri :))

Dacă vreți să apară și ai voștri în albumul cu părinți “cul” mail repede cu tot cu poza atașată la: parinti@UrbanKid.ro

Să punem de un album cu părinți frumos, zic!

Read More

Cum te angajezi prin intermediul rețelelor sociale

Am început să scriu post-uri despre angajare, pentru că am prieteni care sunt în căutarea unui job sau a unei colaborări și nu le pot da decât un singur sfat: fiți cu ochii pe Facebook, dar mai ales pe Twitter!

Site-urile de angajare (eJobs, BestJobs) au început să fie pline de anunțuri ciudate, de la oameni care nu-și caută un nou coleg/ angajat, ci doar vor să vadă care este piața sau cât mai cer angajații cu ceva experiență în spate, până la glume bune în care se caută editor/ developer/ web designer 3 în 1 și salariul este de 200 de euro.

De exemplu, acum aproximativ un an eram în căutarea unui full time în București (pe vremea aceea lucram în Ploiești la Telegraful de Prahova și Alpha TV). Aveam aproape 2 ani experiență în presă scrisă și peste 6 luni experiență în TV și cu toate acestea mi-am găsit, cu greu aș putea spune, un job. Țin minte că Rețeaua Info Sănătatea (e posibil să se numească altfel, cert este că era ceva cu Info Sănătatea) căuta un editor online pe domeniul Sănătate. Bun, am aplicat și eu la job, mi-au vizualizat CV-ul și așteptam să mă sune, pentru că cerințele lor le îndeplineam 100%. Nu m-au sunat, am crezut că au găsit pe cineva mai bun, mai calificat. După câteva luni au scos iar postul, am aplicat din nou, s-a întâmplat aceeași poveste. Acum 2 săptămâni am văzut din nou job-ul scos… Mi-e foarte greu să cred că oamenii ăștia schimbă angajații ca pe șoșete și mi-e din nou tare greu să cred că din miile de CV-uri primite nu au găsit un om care să se plieze pe cerințe și să cadă de acord asupra unui salariu.

Sunt însă și anunțuri ok. Eu m-am angajat cu ajutorul BestJobs la Mobile-News.ro. Simplu – am aplicat, am avut un interviu, am dat un test și… pe 1 aprilie în loc de glume bune am semnat un contract de muncă de care mă bucur și acum :).

Pe rețelele de socializare este altfel și sunt bucuroasă să scriu rândurile de mai jos.

Am văzut într-o zi pe Twitter că UrbanKid.ro caută “editor in chief” și am trimis repede CV+ câteva cuvinte despre ce am făcut eu în trecut. Am scris un material pe post de test, am fost la un interviu tare simpatic și peste o lună eram deja “in” 🙂 Frumos, nu?

Pe rețelele sociale angajatorii nu primesc CV-uri de la dulgheri pentru posturi de developeri, prin rețelele sociale îți dai seama dacă angajatorul este un om serios sau nu, la fel și cu angajatul. Mai simplu: îți poți cunoaște mult mai bine oamenii pe care i-ai ales!

Spor la căutat angajatori și angajați!

PS – Că tot veni vorba, am dat și pe Twitter zilele trecute, dar mai scriu și aici. Am un prieten bun cu multa experiență în presă (print și online), creativ, foarte sociabil care-și caută  full time job în PR/ media în București! Pentru CV lasați un comentariu și vă pun în legătură cu el. Mulțam!

Foto via.

Read More