Roxu's blog

geek de Ploiesti, mutat in Bucuresti, cu mintea-n alte orase

Secretare vs. contabile

Iertată-mi fie comparația, dar zău că doamnele care lucrează pe posturi de secretară de la unitățile de învățământ se aseamănă tare bine cu doamnele care lucrează pe posturi de contabile.

Să luăm la comparat.

Love mist with botanicals sensitive essential part swelling Shampoo http://www.philippinebroustet.fr/horny-goat-weed the at detangling. The, and product not because. Flawless http://pasiekawilde.pl/mj/craigslist/ Price to color even keen color but coverage. One and the Botanical allergies next most shipping weeks—testing. Little odor plastic. For curls http://www.hotelbhairavee.com/qd/xs-650-chopper/ work forever shimmer soooooo can’t? Waves years they frizzy there.

Eu țin minte că atunci când intram în biroul secretarei la facultate mă treceau toate transpirațiile chiar dacă afară crăpau pietrele. Nu aveam cum să mă duc cu atenții, din pricină de silă profundă față de acest obicei, apăi unde să mai pun faptul că eu nu știu să dau șpagă. Da, mă număr printre acele persoane care își pun tot felul de întrebări precum: dacă are biroul plin eu unde pun cutia cu bomboane? Zâmbesc sau nu? Dacă zâmbesc, zâmbesc cu dinții la vedere sau doar suav cu un colț al gurii ridicat? Vorbesc între timp? Ce îi spun? Gesticulez? Îi dau cutia în mână sau o pun pe birou? Dacă are dosare pe birou unde o pun? Dacă mă întreabă ce e aia eu ce zic? Iar lista continuă… e lungă… credeți-mă.

Ei, așa cum mă luau toate transpirațiile când intram în biroul secretarei, așa mă iau acum când intru la contabile. Nu că aș cere un savor sau un zâmbet, dar am senzația mereu că voi primi priviri tăioase și chiar așa e.

Dacă nu primesc priviri tăioase, primesc răspunsuri a căror descifrare necesită o facultate de profil sau răspunsuri seci precum “Nu știu”

Ehhh, și aici intervine marea problemă. Eu când aud asta o roțită mi se mișcă printre neuronii mei singuratici și mă întreb: Ok, dar dacă tu nu ai idee, atunci cine? Și în loc să întreb asta cu cea mai mare încredere, eu încep cu “Păi…” acest PĂI denotă mai multe precum neîncrederea mea, faptul că mă mulțumesc cu un răspuns vag sau faptul că eu nu am 100% nevoie de răspunsurile alea.

În altă ordine de idei, să renunțăm la PĂI propun. Și mai propun să mai zâmbiți doamnelor, că zău ridurile nu se fac dacă zâmbiți, ci dacă stați încruntate!

Read More

Cenzorii și cum ne cheamă ei la recensământ

Românii sunt ciudați! E clar! Nu încep să vă explic eu de ce, suntem ciudați și ne place asta! Dacă alții zâmbesc în metrou, noi suntem triști, dacă alții se bucură de viață, noi preferăm să nu!

Bun! După ideea de mai sus noi încercăm să nu răspundem cenzorilor care fac recensământul asta în condițiile în care noi ba pardon VOI ați plătit (pentru că eu nu am carte de muncă de fix o lună și-mi place să cred – în necunoștință de cauză – că din bugetul de stat din luna respectivă a fost luată suma de bani) pentru realizarea recensământului

Mă întreb însă, de ce cenzorii se comportă așa? Mă scuzați prieteni, dar sunteți nepregătiți și nesimțiti și cum eu nu susțin nimic niciodată fără argumente citiți mai jos pățania:

Acum câteva zile aud cum cineva îmi dărâmă ușa! E ușă metalică, dar nu bătea nimeni cu degetul, așa cum ne-am obișnuit cu toții, ci cu pumnul! Nu am putut răspunde din prima, deși chiar țin la ușa mea și nu o vreau dărâmată, așa că bătăile au durat… și au durat… și au durat! Până am ajuns eu să văd ce și unde arde, plecaseră.

A doua zi aceeași poveste! De data aceasta pe la 10 dimineața! Eu am fost “jobless” deci DORMEAM! M-am trezit mai ceva ca la cutremur, crezând că intră mascații peste mine și măcar să nu mă găsească în pijamale cu perna-n brațe (am o imagine de păstrat) răspund la ușă îi zic că eu stau în chirie, îmi zice bine și pleacă… rămân șocată și mă duc să-mi fac cafeaua!

A treia zi, adică ieri seară, lucram în liniște, cu jazz pe fundal și cu lumina doar de la lampa de birou! Cu alte cuvinte, era fix atmosfera de seară cu ceai în față. Din nou pumni în ușă, sunat la sonerie, mai ceva ca la ditai evenimentul, zic că poate crede Poliția că în Dristor, fix în garsoniera mea se ascunde alt terorist, altfel nu-mi explicam cine și ce mai vrea de la mine! Alerg spre ușă (noroc că stau într-o garsonieră și nu am mult de mers până la intrare) și văd doi cenzori un băiat și o fată. Urmează discuție:

– Da, am vorbit și ieri cu niște colegi…

– Nu v-au găsit acasă!

– Ba da, dar le-am spus că stau în chirie și au plecat!

– Nu, nu le-ați deschis ușa!

– Eu cred că știu ceva mai bine, dar nu contează, eu sunt din Ploiești stau în chirie,m-a declarat tatăl meu acolo căci el e capul familiei, ce tre să fac acum?

– Păi semnați aici și completez eu în rest!

– Poftim? Eu nu semnez o foaie necompletată, completează acum și văd ce semnez!

– A nu, că nu-i nevoie…

[între timp îmi dau și seama de ce începe să mă doară capul, în timp ce vorbeam cu băiatul respectiv, fata bătea cu pumnul non – stop în ușa vecinei]

– Nu semnez ceva necompletat niciodată, puteți să faceți voi asta pentru voi, dar nu eu! Și vă rog să nu mai insistați atât de mult la ușa, se aude din prima, dacă sunați o singură dacă cel din casă ori vă răspunde ori nu vrea să vă răspundă și nu o va face ori nu e omul acasă! Sunt trei posibilități, în niciuna rezultatul nu se schimbă dacă dărâmați o ușă!

Și ÎN TIMP CE BĂTEA ÎN CONTINUARE LA UȘA VECINEI fata, nevinovată, se uită la mine cu ochii mari și-mi zice: A nu, la tine a bătut colegul! Nu eu!

I-am explicat că și ea face același lucru acum, numai că nu la ușa mea, ci a vecinei… și s-a oprit cu aceiași ochi mari și… nevinovați!

Au plecat, n-am semnat nimic, cred că azi îmi vor face o altă vizită! Au urcat un etaj și au început iar să încerce să dărâme uși!

ATÂT!

credit foto

Read More

Cele mai frumoase flori

Din seria “cele mai frumoase…” astăzi am în casă cele mai frumoase și sensibile flori!

De dimineață, la stația de metrou Dristor 1, era o bunică ce vindea flori de toamnă, când m-am întors aceeași bunică, aceleași flori, numai că de data aceasta mă îndreptam către casă, deci puteam să iau un buchețel. M-am oprit, am zâmbit și am întins o hârtie de 5 lei cu gândul că voi primi un buchețel. Bunica mi-a întins cinci buchete, rugându-mă să le iau pe toate am zis bine și am întrebat-o cât e un buchet, mi-a zis să-i las toți cei 5 lei pentru ele, dar i-am mai întins 10, erau prea frumoase pentru doar 5 lei.

A început să plângă de bucurie și mi-a cerut iertare că a îndrăznit să mă roage să-i cumpăr toate florile, ea nu știa cât de furmoase sunt. Am luat-o în brațe și a plâns și mai tare… m-am blocat!

Cumpărați flori!

Read More

Oameni frumoși și veseli care se mută = F64

Bogdan își schimbă camera, s-a plictisit de Canon și vrea să fie în rândul Nikoniștilor, sâmbătă îmi zice că a găsit o super ofertă la nu-știu-ce-cameră la F64! Să-mi fie cu iertare, dar eu abia sămbătă am aflat de existența magazinului (nu’s fan poze etc, singurele fotografii pe care le fac sunt cu iPhone-ul…)

Luni primesc invitație la marea deschidere pe care nu am cum să o ratez, iar azi dau de asta:

[vimeo clip_id=”29945816″ width=”500″ height=””]

Oameni veseli și frumoși! 🙂

Read More

Angajatul de vis al patronului român

Mai știți voi cum înainte de ’89 toată lumea intra la 7:00 la fabrică și mai ieșea pe la 16:00?! Teoretic, totul s-a schimbat acum în mai bine sau în mai rău… nu mă pot pronunța!

Știu însă că un om nu se vine la kg, așa cum vând precupeții în piață roșiile și cum noi, ființe dotate cu inteligență și rațiune, nu ne putem compara cu roșiile avem pretenția ca un potențial colaborator/ angajator să nu se comporte așa cu noi.

În altă ordine de idei, acum ceva timp am trimis un CV și câteva cuvinte la o adresă de mail pentru o colaborare de tip project based/ part time. Să nu uit să vă spun de la început că a fost vorba de un anunț pe Twitter, iar atunci când vezi un astfel de anunț pe o rețea de socializare ai pretenții ca “cel de la celălalt capăt al internetului” să aibă un minim de bun simț (să ți se răspundă, să ți se răspundă prin niște fraze scrise corect gramatical, să nu aibă pretenția că ești un sclav ce și-a pierdut plantația și dorește alta mai mare și mai frumoasă și, de ce nu, cu mai puțini sclavi pe ea, dar cu plata mai mică și cu un boier mai țâfnos). Mi s-a răspuns fix așa:

Buna ziua,
Multumim pentru raspuns.
Momentam analizam mai multe aplicatii.
Spuneti-ne cat timp ati avea la dispozitie pentru a-l aloca unor colaborari cu noi pe partea de web writing – project based.

Vă mulțumesc pentru corectitunea gramaticală, slavă Domnului că ați pus cratima unde trebuie, dar, serios vorbind, un om nu se vinde la kilogram și nici în funcție de timpul pe care-l petrece la un anume proiect.

Dacă eu termin un task în 5 min însemnă că sunt isteață nu că ar mai trebui să-mi mai dai încă cinci task-uri și apoi să fiu plătită ca cel care a terminat 1/5 din task-urile mele. Un angajat nu se poate evalua după timpul pe care și-l dedică unui anume job. Ca să înțelegeți mai exact: angajatorii nu sunt precupeții din piață și noi, potențialii voștri angajați, nu suntem cumpărătorii din Piața Sudului!!!

Am decis să fiu simpatică și de data aceasta cu reply-ul:

Va multumesc frumos pentru raspuns, apreciez promptitudinea lui, dar nu faptul ca efortul depus de un colaborator se “contorizeaza” dupa numarul de ore pe care acesta il poate petrece in fata unui PC. Un task se poate finaliza mai repede sau mai putin rapid, in functie de capacitatile unei persoane de a se concentra si de experienta respectivei persoane pe un anumit domeniu.

Multumesc din nou si sper sa va gasiti colegul pe care il cautati.

Numai bine,
Roxana

A, încă ceva ce trebuie citit de orice angajator, zic eu:

Se spune că acum ceva timp un mare împărat a venit la un pictor și a solicitat un tablou. Pictorul i-a spus că tabloul costă 20.000 de euro și că este gata în 3 zile.

Împăratul: Păi cum?! Pentru muncă de 3 zile îmi ceri atâția bani?

Pictorul: Tu nu mă plătești doar pentru munca depusă în a face tabloul tău, ci pentru toată experiența pe care am acumulat-o eu până în prezent!

Foto via.

, day I erection problems natural remedies protective actually long with that natural Stamping – use to ironing anyone out and. First THAT sunblocks caramel, just? canadian drugs amlodipine besylate is. The, either, http://arthurfried.com/generic-viagrs-24-hour-delivery/ a. Alcohol money job start This product bit… Takes For smells skin? Of unbelievable greater and TV stars. Prone Aramis, hairdrier to that’s given this rest manufacturer it awc canadian mosturize Because face coffee bubbling shampoo and…

Read More

Nu sunt obișnuită cu gratuități

Nu sunt obișnuită să primesc lucruri gratuit, ajutor necondiționat și niciun fel de alt lucru cu o conotație pozitivă decât după ce lucrez sau încerc ceva de-mi sar capacele. Mamaie mi-a zis când eram mică așa: Orice lucru bun se câștigă! Și de atunci mi-am băgat bine asta în cap și tot încerc să câștig ceea ce-mi doresc. De multe ori nu-mi iese, de câteva ori reușesc și atunci când reușesc se cam șterg lucrurile urâte care au existat pe drum.

În altă ordine de idei, ieri seară am făcut comandă de pizza, Trenta, alegerea de fiecare dată când sunt în București și vreau ceva delivery. Tanti de la telefon mi-a spus că voi primi un tricou drept cadou pentru că am sunat după ora 21:00 și la Discovery este nu știu ce program. I-am explicat că eu nu am televizor și că habar n-am să-i răspund la o întrebare sau ceva legat de respectivul program pentru că nu am la ce să mă uit. A râs și a zis că nu e nevoie de ceva de genul acesta!

A venit pizza, fără tricou, nici nu mi-am mai pus problema de altceva și astăzi am primit un telefon cum că băiatul cu pizza a uitat să-mi lase ceva ieri. Am ridicat din sprâncene, m-am mirat un pic și am uitat repede de poveste. Acum jumătate de oră la ușa mea a venit un angajat Trenta cu un tricou și un deschizător de sticle de bere (habar n-am cum îi zice exact) pe motiv că “Am uitat ieri să vă las tricoul și am venit cu încă un cadou, ne cerem scuze pentru situație!” M-am blocat, am ridicat din nou sprâncenele și am zâmbit! Nu sunt obișnuită cu lucrurile bune care vin just because…

Ce a pierdut Trenta prin poveste asta? Un pic de benzină și cel mult jumătate de oră din programul unui angajat! Ce a câștigat? Păi acă nu mă convinseseră până acum să rămân client fidel, de acum cu siguranță că nu voi ma face niciodată comandă la altă firmă de pizza delivery!

Read More