Roxu's blog

geek de Ploiesti, mutat in Bucuresti, cu mintea-n alte orase

Ce am învățat din 2011

Nu am mai scris de anul trecut pe blog (RUUUȘINOS!) și cum îi stă bine oricărui site, primul post pe anul acesta e unul cu ce am învățat anul trecut.

  • Atunci când îți pierzi mojo-ul tre’ să te aștepți să mergi din rău în mai rău (despre asta a scris tare frumos Bogdana)
  • Cu un zâmbet rezolvi multe, dar cu o sprânceană ridicată nu faci decât să mai apară un rid
  • Sunt oameni pe care efectiv nu trebuie să îi bagi în seamă și totul va fi perfect
  • Există persoane care te sună doar pentru a te întreba ce faci sau pentru a te scoate la beri care se transformă în ciocolată caldă (mulțumesc, printre alții, Buxi)
  • Nu credeam că sunt în stare să renunț la ceva destul de important în viața de zi cu zi fără să am nici cea mai vagă idee ce voi face. A ieșit bine și mă bucur că am făcut-o și pe asta.

Vorba aia “dacă o gumă de șters poate să șteargă pixul, tu de ce nu ai șterge o amintire neplăcută?”

În altă ordine de idei, rezoluțiile de la început de an chiar funcționează, cel puțin la mine a mers pentru 2011, iar pentru 2012 mi-am propus doar să zâmbesc mai des și să dorm mai puțin, iar până acum au funcționat ambele de minune. 🙂 aaa, da mai vreau să sar cu parașuta, ca bungee am făcut acu ceva ani, se baga cineva să nu mă duc singură?

Credit foto.

Read More

Seară de iarnă

Serile de iarnă ar trebui să fie toate așa, cu un ceai mare și aromat și o melodie precum cea de mai jos:

Apropo: La Mulți Ani!

Melodia via Ionuț Bunescu de la care aflu numai lucruri bune (mi-a dat o balenă pe iPhone :)) )

Read More

Când ai un ceas în loc de cap

Mi-aș fi dorit de atâtea ori să am un ceas în loc de cap, să mă trezesc mereu la ce oră vreau, să nu uit nimic, să fie totul ca la carte și să nu mă mir niciodată cum a trecut timpul.

Se pare că nu doar eu m-am gândit la asta ci și Ioana și Cătălin care au pus de o super poveste pentru aduți. 🙂

Daca Fiecare Om Ar Avea Un Ceas in Loc de Cap

PS – Există și varianta în engleză.

 

 

Read More

Cea mai mare revistă din lume

Cine spune că printul nu mai e la modă ar trebui să afle că revista Visionaire tocmai ce a scos pe piață cea mai mare revistă din lume.

Este vorba de ediția cu numărul 61 care face parte din cea mai recentă campanie: “Larger Than Life” și măsoară nu mai mult, nu mai puțin de 57.48 x 79 inchi. 🙂

 

Prețul este pe măsură revistei, se ridică la 375$ și 1,500$, iar ediția poate fi cumpărată de la Visionaire Online Store.

 

Musai de văzut videoclipul de mai jos:

Read More

Reviste inspirate din telefoane mobile: SWIPE Magazine

SWIPE Magazine by Nokia N9 este prima revistă online din .ro care a pornit de la un telefon mobil. Conceptual aparține celor de la Wunderman care ne propun un altfel de navigare decât cea cu care ne-am obișnuit până acum.

Dacă nu mă credeți, accesați swipemagazine.nokia.ro și veți vedea despre ce vorbesc și apoi veți înțelege și de ce se numește revista SWIPE.

Revista are patru categorii: arte plastice, fotografie, teatru și modă, categorii care sunt susținute de patru nume sonore din domeniile mai sus menționate: Suzana Dan (artist plastic), Cosmin Bumbuţ (fotograf), Marius Manole (actor) şi Ovidiu Buta (critic de modă) ne vor face cunoştinţă cu lumea lor, văzută prin intermediul unui Nokia N9.

Citiți declarațiile celor patru artiști și mult mai multe pe GeekReport.ro.

Read More

Poza mea de toamnă

Poza e făcută undeva pe strada Paris din București și mama mea a zis așa “M-a încântat, e simpatică foc, cum zice Victoraș (n.r. nepoțel de 2 ani și 3 săpt.)” iar mama nu minte niciodată.

PS: Melodie de sezon

Read More

Cenzorii și cum ne cheamă ei la recensământ

Românii sunt ciudați! E clar! Nu încep să vă explic eu de ce, suntem ciudați și ne place asta! Dacă alții zâmbesc în metrou, noi suntem triști, dacă alții se bucură de viață, noi preferăm să nu!

Bun! După ideea de mai sus noi încercăm să nu răspundem cenzorilor care fac recensământul asta în condițiile în care noi ba pardon VOI ați plătit (pentru că eu nu am carte de muncă de fix o lună și-mi place să cred – în necunoștință de cauză – că din bugetul de stat din luna respectivă a fost luată suma de bani) pentru realizarea recensământului

Mă întreb însă, de ce cenzorii se comportă așa? Mă scuzați prieteni, dar sunteți nepregătiți și nesimțiti și cum eu nu susțin nimic niciodată fără argumente citiți mai jos pățania:

Acum câteva zile aud cum cineva îmi dărâmă ușa! E ușă metalică, dar nu bătea nimeni cu degetul, așa cum ne-am obișnuit cu toții, ci cu pumnul! Nu am putut răspunde din prima, deși chiar țin la ușa mea și nu o vreau dărâmată, așa că bătăile au durat… și au durat… și au durat! Până am ajuns eu să văd ce și unde arde, plecaseră.

A doua zi aceeași poveste! De data aceasta pe la 10 dimineața! Eu am fost “jobless” deci DORMEAM! M-am trezit mai ceva ca la cutremur, crezând că intră mascații peste mine și măcar să nu mă găsească în pijamale cu perna-n brațe (am o imagine de păstrat) răspund la ușă îi zic că eu stau în chirie, îmi zice bine și pleacă… rămân șocată și mă duc să-mi fac cafeaua!

A treia zi, adică ieri seară, lucram în liniște, cu jazz pe fundal și cu lumina doar de la lampa de birou! Cu alte cuvinte, era fix atmosfera de seară cu ceai în față. Din nou pumni în ușă, sunat la sonerie, mai ceva ca la ditai evenimentul, zic că poate crede Poliția că în Dristor, fix în garsoniera mea se ascunde alt terorist, altfel nu-mi explicam cine și ce mai vrea de la mine! Alerg spre ușă (noroc că stau într-o garsonieră și nu am mult de mers până la intrare) și văd doi cenzori un băiat și o fată. Urmează discuție:

– Da, am vorbit și ieri cu niște colegi…

– Nu v-au găsit acasă!

– Ba da, dar le-am spus că stau în chirie și au plecat!

– Nu, nu le-ați deschis ușa!

– Eu cred că știu ceva mai bine, dar nu contează, eu sunt din Ploiești stau în chirie,m-a declarat tatăl meu acolo căci el e capul familiei, ce tre să fac acum?

– Păi semnați aici și completez eu în rest!

– Poftim? Eu nu semnez o foaie necompletată, completează acum și văd ce semnez!

– A nu, că nu-i nevoie…

[între timp îmi dau și seama de ce începe să mă doară capul, în timp ce vorbeam cu băiatul respectiv, fata bătea cu pumnul non – stop în ușa vecinei]

– Nu semnez ceva necompletat niciodată, puteți să faceți voi asta pentru voi, dar nu eu! Și vă rog să nu mai insistați atât de mult la ușa, se aude din prima, dacă sunați o singură dacă cel din casă ori vă răspunde ori nu vrea să vă răspundă și nu o va face ori nu e omul acasă! Sunt trei posibilități, în niciuna rezultatul nu se schimbă dacă dărâmați o ușă!

Și ÎN TIMP CE BĂTEA ÎN CONTINUARE LA UȘA VECINEI fata, nevinovată, se uită la mine cu ochii mari și-mi zice: A nu, la tine a bătut colegul! Nu eu!

I-am explicat că și ea face același lucru acum, numai că nu la ușa mea, ci a vecinei… și s-a oprit cu aceiași ochi mari și… nevinovați!

Au plecat, n-am semnat nimic, cred că azi îmi vor face o altă vizită! Au urcat un etaj și au început iar să încerce să dărâme uși!

ATÂT!

credit foto

Read More